Fugim de iubire…

Fugim de iubire în telefoane, când stăm uitați pe Facebook sau pe Netflix, jinduind la viețile altora, ca și cum ar fi adevărate, ignorând tot ce este în jurul nostru.

Fugim de iubire în baruri, pierduți în băuturi care ne fac să credem că suntem grozavi.

Fugim de iubire în ieșeli cu prieteni la fel de singuri ca noi, la fel de nehotărâți, la fel de frustrați, la fel de speriați de o suferință pe care nici unul n-o cunoaște cu adevărat, pentru că au fugit mult prea devreme din fața ei ca să învețe ceva.

Fugim de iubire în magazine, cumpărând lucruri fără rost, fără folos, fără importanță, fără semnificație, fără viață, încercând să umplem un gol sufletesc pe care îl adâncim singuri, cu multă perseverență și absurdă dăruire.

Fugim de iubire în sesiuni de machiaje, manichiuri, epilări, pedichiuri, etc., sperând că cineva va pune botul la această mască „perfectă” pe care ne chinuim s-o creăm, sperând la invidia celor din jurul nostru, pentru că iubirea lor simțim că deja am pierdut-o.

Fugim de iubire în relații sexuale pasagere, căutând prin ele să mergem cumva mai departe, fără a cădea în disperare, fără a mai face diferența dintre dorință și dragoste, zicând că sunt unul și același lucru. Apoi ne mirăm de ce se întâmplă, crezând că atracția are veșnicia iubirii.

Fugim de iubire în încercările disperate de a atrage atenția asupra noastră, prin acțiuni prostești, gălăgioase, care nu ne fac cinste. Apoi ne mirăm de ce nu ne respectă nimeni, de ce nu ne apreciază nimeni, de ce nu ne admiră cei care chiar dorim din tot sufletul să o facă.

Fugim de iubire în discoteci, în cluburi, pe mesele și sub mesele lor, crezând că pe-acolo vom găsi o iubire mare, pură și veșnică. Da, suntem chiar atât de naivi și de disperați!

Fugim de iubire în vacanțe exotice, costisitoare, în care plecăm doi, dar fiecare își duce în spate propria singurătate și vede în celălalt o singurătate și mai mare. În loc să ne apropie, se adâncește prăpastia dintre noi, văzând că în celălalt nu găsim nimic din ce am avea nevoie.

În general, când vine vorba de iubire fugim de ea care cum putem, pentru că iubirea înseamnă responsabilitate față de celălalt, ori când vine vorba de responsabilitate, majoritatea nu suntem responsabili nici față de noi înșine. Trebuie curaj pentru așa ceva. Dar, un curaj mai mare decât a-ți arăta fundul în fotografii, să mergi la sală  sau să te tatuezi. Și din cauza asta, vom dispărea, încetul cu încetul, ca rasă. Ca oameni, am dispărut deja mulți dintre noi. A rămas ce se vede. Niște manechine care, întocmai omului de tinichea, își caută inima.

de Dragos Hutuleac

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s