În cântec de greieri și răcoare nefirească pentru acest timp, după fuga zilnică, așa ca la fiecare dintre dumneavoastră, nu mă pot abține să nu vă înfrumusețez o clipă din viață, în momentul, când privirea vi se va îndrepta spre aceste fotografii.
E rodul jocului și a veseliei unor copii, la fel ca toți copiii din lumea asta. Numai că cei din imagini, toată ziua au cules flori, prin fânețele frumos mirositoare, au zburdat și s-au veselit. Au împletit coronițe, pentru cuc, dar mai ales, pentru un dar neînsemnat. O pană, ori câțiva bani, o bomboană sau un smoc de lână. Închipuiți-vă ce bătuceală trebuie să fi fost prin ierburile necosite, precum cânepa – palancă la pământ, sub cireșul mătușii Mărioara!
Mi-am bucurat inima, când i-am văzut și m-a cuprins nostalgia când i-am zărit pe Miruna și Rareș în strai bihorean, că Sânzienele i-a surprins la bunici. Ori, pe Diana Moroșan, departe, în Germania, cu părinții, la treabă. N-a avut costumul la ea, dar baticul cu franjuri a salvat-o să-și poată etala coronița împletită româneste, cu dor de casă și bunici, până la ultima floricică.
E noaptea de Sânziene, când Sfântul Ioan Botezatorul, urmează să se nască pentru a împlini voia Domnului, cu viața plină de credință, iubire și jertfă, pe care toți o cunoaștem!
E noaptea când cine știe sub câte perini, veghează fire de busuioc îndrăgostit, pentru ca fete frumoase, să-și viseze soarta. Zâne bune, Sânzienele, joacă și cântă. O horă a dragostei și Bunei meniri. Pentru trup și suflet, minte întreagă, luminată și credință curată. Roua din noaptea asta, culeasă de pe flori, obraji frumoși va limpezi și ochi sprâncenați va lumina.
Și câți copii somnoroși, desculți, în vârful degetelor, vor fugi într-un suflet, să vadă ce le-a lăsat cucul pe coroniță, la plecarea spre alt loc? Și câte mame fericite, vor pândi, în mare taină și se vor mira de comedie, de ce-au găsit odraslele în mijlocul cercuțului înflorit? Și vor aduce explicații multe, cum poate o pasăre, să știe exact toate coronițele, copiii și locurile în care au fost puse?
Dar mama, draga cea mai dragă din lumea asta, ne leagănă copilăria și prin însăși jertfa existenței sale, ne face pe fiecare dintre noi, părtași la câte-o poveste a noastră, cu care pornim în viață. Că dăm de spâni ori zmei, de vrăjitoare, ori numai de bune și frumoase Sânziene, numai Dumnezeu rânduiește asta.
Și despre cuc, musai, să zicem ceva. După atâta cântec, amuțește pe loc. Că prea și-a lăsat puii prin alte cuiburi. Această pasăre, mult iubită de copii și blestemată de cei fără noroc, filosofie multă și bătaie de cap dă cercetătorilor și simbolisticii pe care o poartă.
Mai bine să-mi reamintesc, măcar în două fraze, despre Rarița lu’ Mitu șî Silvea lu’Solovăstru. De ulița noastră, din ce în ce mai pustie, pe care zarva copilăriei noastre a tăcut demult. De florile de prin toate livezile, de pantalonii rupți în …, de susaiul dulce jupchit tacticos, în loc de banane, de plimbatul coroniței prin tătă ograda, de spaimă ca n-a vedea-o ulitura de cuc! Și câte și mai câte, de nu mai pot de-atâta dor.
Mai ales, de tine, mamă, care-ai ales să impletești exact azi, amu un an, o coroniță, în grădina Raiului.
Și plouă. O ploaie curată și așteptată, peste satul nostru, cu minuni de copii, ce dorm ca îngerii și visează cuci și coronițe.
Frumusețea se naște din simplitate. Slavă Ție, Doamne, pentru toate!
Să ne fie IILE, cu strajă, cu bucurie și sănătate! Dar asta-i altă poveste. Lungă și la fel de frumoasă!
Autor: Ilaria Pușcă
Jurnal de Bucovina 