Vatra Dornei, orașul în care locuiesc de aproape trei decenii. Orașul pe care-l iubesc așa cum îmi iubesc casa mea. Este locul în care am scris și am pictat cel mai mult, inspirat fiind de tot ceea ce mă înconjoară, natura și oamenii. Orașul în care am foarte mulți prieteni. Nu-mi voi vorbi niciodată orașul de rău, aceasta este o lege sfântă pentru mine. Acolo unde văd greșeli voi încerca să fiu îngăduitor și să ajut dacă pot. Am fost educat de acasă să nu judec pe nimeni, dimpotrivă.
Nu există în lumea asta nimic perfect, așadar, nici orașul meu nu este perfect, dar e al meu. Nici eu nu sunt perfect, iar orașul m-a primit așa cum sunt, cu brațele deschise.
Am simțit nevoia acestor destăinuiri, nu numai pentru că ne aflăm în prag de alegeri, ci pentru că așa am simțit astăzi când am ieșit prin oraș. Asta am văzut asta am spus. Știu, nu toți vedem la fel, asta e, dar putem să ne educăm simțurile ca să putem vedea ceea ce este frumos și benefic pentru viață.
În încheiere, se cuvine, e un lucru de bun simț, să mulțumesc și să fiu recunoscător celor care s-au implicat punctual în tot ceea ce a fost necesar ca orașul meu să arate așa. Da, mai sunt multe de făcut, nu trebuie schimbat nimic, ci trebuie continuat, indiferent de cine va fi la cârma urbei.
M-am uitat astăzi la albia răului Dorna și am văzut că debitul este mic, insuficient pentru a acoperi totul. Poate că este o fantezie, dar cred că ridicarea nivelului apei cu măcar un metru ar rezolva multe. În primul rând ar fi o schimbare estetică fundamentală, apoi, nu mai spun că rațele care locuiesc în albie s-ar simți ca în rai. Poate și câteva bărci ar putea pluti în voie pe oglinda apei, iar seara când soarele va coborî în spatele Oușorului, ce lumina caldă s-ar revărsa peste tot! S-ar umple orașul de poezie, iar oamenii, și așa buni de felul lor, poate că ar deveni și mai buni, iar până la fericire nu ar fi decât un pas…
Doamne ajută!
Autor: David Croitor
Jurnal de Bucovina 