În copilărie, în anii 70-80 mergeam la școală de luni până sâmbăta. Doar duminica aveam liber. Aveam teme zilnic. Mai ales la Lb. română și la Matematică. La română îmi era ușor. Pe la Compunere mă mai ajuta sora mai mare. Ea avea experiența unui an în plus și era foarte desteaptă, cu o imaginație bogată. Doar la desen avea nota 7. Pentru că nu putea să deseneze. În rest avea numai note mari și un scris caligrafic de notar de pe timpuri. Învățătoarea ei, foarte corectă în evaluare, nu închidea ochii la planșele ei desenate în clasă, niciodată acasă, unde ar fi putut să o ajute cineva.
La matematică rezolvam singură exercițiile și problemele, iar când nu stiam mă ajuta sora mai mare. Când nu știa nici sora mai mare, atât la tema ei cât și la tema mea, ne ajuta mama.Toamna, iarna si la începutul primaverii mama , stând în aceeasi camera cu noi când ne făceam temele, lucra ceva de mână, cu andrelele sau cu iglița. Lucra, dar ne supraveghea de fapt. Și ne ajuta pe fiecare. Mama era casnică. Nu se putea altfel cu 4 copii. Deși avea doar 4 clase, ne-a ajutat la matematică pe fiecare dintre noi. Noi nu aveam nevoie de meditatori. Noi o aveam pe mama. Pe mama si pe tanti Paraschiva, atunci când vreo problemă complicată se regăsea în tema pentru acasă.
Noi nu aveam nevoie de meditatori!
Tanti Paraschiva locuia aproape de noi. Avea 5 copii și o logică de fier. Fusese colegă cu mama , fiind amândouă cele mai bune eleve din clasă, dar sărăcia le-a făcut să abandoneze școala în anii grei, după război. Iarna, mama mergea la școală încălțată cu cizmele fratelui mai mare, nenea Ionel, tanti Paraschiva, în pantofii lui taică-său, dar când alți copii incălțați corespunzător nu știau și ele ridicau mâna să răspundă, cizmele mari, barbătești se transformau imaginar în cea mai frumoasă pereche de ghetuțe. Mama devenea în ochii tuturor copilul deștept, destupat la minte , care, nu mai conta cu ce era încălțat. La fel și tanti Paraschiva.
Dânsa il avea pe Dani, al treilea copil născut în clasă cu sora mea mai mare și pe Maricica , în clasă cu mine. Ne întâlneam fie la noi, fie la tanti Paraschiva acasă , depinde care se împotmolea primul în găsirea soluției problemei. Erau probleme grele care puteau fi rezolvate doar prin metode matematice precum cea figurativă, sau cea a mersului invers, depinde. Mama si tanti Paraschiva citeau problema cu atenție. Noi, pe lângă dânsele, afișam mina preocupării si a concentrării maxime. Iar tanti Paraschiva, dupa ce asculta părerea mamei, începea:
– Ileana, deci, ce cunoaștem noi în problemă?
Mama, ca un copil docil, răspundea. Cutare lucru.
-Bun.Si ce trebuie să aflăm?
Și apoi dumneaei adăuga:
-Să o luăm băbește, Ileana!
Asta însemna … un fel de …să o luăm metodic.
Și două minți de femei istețe, deși nici una dintre ele nu avea decât 4 clase, din aproape în aproape, ajutându-se si completându-se una pe alta rezolvau problema. O rezolvau simplu, băbește, cum spuneau dumnealor, nu algebric, asa cum uneori, vecinii mai mari, liceeni deja, ne ajutau uneori să o rezolvăm. Punând-o sub forma unei ecuații. Dar cum să explici ecuatia unui copil de clasa a lll a sau a IV a?
Și în camera modest mobilată dar foarte curată a lui tanti Paraschiva, cu covor de iută spălat cu leșie de săpun la Paște, ni se explica și nouă, până înțelegeam, rezolvarea, pentru ca a doua zi , la scoală, să știm și noi să explicăm altor copii. Priveam deseori teancurile de cărți pe care femeia simplă, cu logică de fier le avea puse pe o măsuță. Ar fi umplut rafturile unei biblioteci micuțe. De unde bibliotecă?
Nu lipseau cărțile pentru lectura obligatorie de la școală. La tanti Paraschiva am găsit multe cărți de care am avut nevoie. Această femeie simplă era de o deșteptăciune rar întâlnită, avea o minte destupată, niște sclipiri de inteligență la care am fost de multe ori martoră, în așteptarea soluției oroblemei, asezată pe patul acoperit cu pătură curată, sub care se vedea un cearșaf alb ,apretat. Nici mama nu era mai prejos.
De la clasa a V a până la terminarea liceului nu ne-a mai ajutat nici una dintre ele. De unde să stie dânsele de mulțimi, de ecuații, semne matematice, sinus si cosinus, de geometrie în spațiu, radicali și teorema lui Pitagora?
Dar și noi, eleve conștiincioase, cu bazele învățatului puse în ciclul primar, cu exemplul oferit de mama și tanti Paraschiva, rezolvam exercițiile mai grele aducându-ne aminte de tactica femeilor simple, de pașii mărunți și respectarea etapelor rezolvării, începând cu ….Ce cunoaștem? Ce nu cunoaștem? Cum putem afla? Și uneori, dacă se preta, Hai s-o luăm, băbește.
Și cu creionul în mână, scriind ,stergând greselile cu radiera, muncind, exersând zi de zi , rezolvam fiecare temă.
Noi , cu ajutorul parinților, apoi al câte unui vecin care era deja la liceu, fiind atenți la explicațiile din clasă ale profesorilor, nu am avut nevoie de pregătire suplimentară, de meditații. Părinții ,chiar dacă în unele familii lucrau amândoi, își găseau timp să ne ajute și să ne verifice. Abia în clasa a Vlll a, la treapta l ,când am dat examen de admitere la liceu, am făcut meditație la lb.română și la matematică, pentru a fi siguri că vom fi admiși la liceele foarte bune din oraș. Dar cei mai mulți dintre colegii mei nu au făcut meditație în particular.
Din păcate azi, copiii fac meditații de la clasa l. Fără ele nu se poate.
Se pare că de la clasa a V a, azi cei mai mulți dintre copiii din mediul urban apelează la meditatori. Iar obiectul cel mai greu , puntea suspinelor pare a fi matematica. Părinții , deși mulți cu diplomă de bacalaureat și licențiați în fel de fel de domenii nu iși mai ajută proprii copii. Nu pot sau nu vor. Asa că e musai să îti trimiți odrasla la meditator. Apoi să vociferezi că școala nu face nimic. Că tu, părinte, cheltui bani , pentru că în clasă, profesorul nu își face datoria de profesor. Așa se vorbește!
Să încercăm fiecare dintre noi să ne facem datoria , împlinindu-ne menirea de părinte și de dascăl! Nu e ușor! Dar merită să încercăm toți! Copiii țării, merită!
Sursa: pagina facebook Învățământ Preuniversitar (postarea a fost facuta sub anonimat)
Jurnal de Bucovina 