În ultima vreme am întâlnit din ce în ce mai mulţi oameni care consumă diverse substanţe interzise. Nu ştiu cum fac, nu ştiu de unde şi le procură, dar dacă este să mă iau după spusele lor, este mai uşor de făcut rost de droguri decât de nişte cârnaţ la garniţă. Tot de la ei aflu că în liceele din judeţul Suceava, drogurile au devenit deja obişnuinţă în rândul adolescenţilor şi că numai cine nu vrea, nu poate face rost de astfel de substanţe.
Mărturisesc că la început, mai în urmă cu 2-3 ani nu băgam în seamă astfel de „noutăţi”. Mi se păreau exagerări, poveşti sau pur şi simplu credeam că cel din faţa mea vrea să se dea interesant. Între timp, „poveştile” au început să devină realitate, o dovadă în acest sens fiind numărul tot mai mare de şoferi prinşi la volan că au consumat substanţe interzise. Dacă prin verificări aleatorii, în trafic, se găsesc săptămânal cel puţin 2 sau 3 persoane la volan care se află sub efectul consumului de droguri, mă întreb ce s-ar putea descoperi la un control amănunţit, axat numai pe identificarea persoanele care consumă astfel de substanţe prin baruri, discoteci, cluburi, parcuri, sau chiar şcoli şi licee în timpul anului şcolar. Tare mă tem că rezultatele unei astfel de iniţiative ar cutremura întreg judeţul. Ba mai mult, ar cutremura întreaga ţară, pentru că ceea ce se întâmplă în judeţul Suceava, în mod evident că se repetă la nivel similar şi în restul judeţelor.
În privinţa adolescenţilor şi a celorlalţi consumatori pe care nu-i cunosc, nu mă voi pronunţa. Nu ştiu ce a stat la baza deciziei lor de a consuma aşa ceva. Dar am observat la cele câteva persoane pe care le ştiu că au un numitor comun, care cred eu că a stat la decizia de a consuma substanţe interzise. Anume: singurătatea.
Absolut toţi se simt singuri. Îngrozitor de singuri, deşi majoritatea dintre ei au familii. Unii au şi copii. Îşi doresc extrem de mult să se simtă iubiţi. Dar să nu fie iubiţi pentru ceea ce fac, pentru banii pe care îi aduc acasă, pentru confortul pe care îl asigură, pentru siguranţa financiară pe care o oferă, pentru statutul avut. Vor să simtă că vor fi iubiţi chiar dacă nu mai pot asigura acele lucruri. Ei bine, nici unul dintre ei nu simte asta: că ar fi iubit dacă nu ar mai avea nimic. Şi nu, nu vor să devină săraci sau să nu mai facă nimic. Dar vor să aibă siguranţa că dacă trec printr-un mare necaz şi pierd tot ce au material, cei „dragi” rămân acolo cu dânsul. Nu-l părăsesc. Şi că se comportă cu el la fel de frumos ca acum, când le oferă totul. Pentru ca împreună, să înceapă din nou să contruiască ceea ce au pierdut. Dar nici unul nu simte asta. Fiecare ştie că dacă a făcut un pas greşit, rămân şi fără soţie-soţ, „prieteni”, copii…Cam ăsta e necazul lor şi culmea e că îi înţeleg.
Jurnal de Bucovina 