Partidul Verde filiala judeţeană Suceava consideră că există o categorie de personal ce activează într-un spital, au grijă de buna funcţionare a unui spital, iar fără ei un spital s-ar închide repede de tot şi care culmea, au salariile cele mai mici, se învârt în jurul celui minim pe economie.
Personalul TESA şi cei de la întreţinere sunt umiliţii de serviciu când vine vorba de salarii. Va mai spunem un lucru, pe timpul virusului acest segment nu au primit nimic în plus la salariu cu toate că lucrau în toate cotloanele ale unui spital. Ei aveau grijă ca lumina să funcţioneze în toate locaţiile spitalului, aveau grijă ca geamurile să se închidă, să aibă apă la băi, să aibă medicamente, linii telefonice, tot ceea ce ţine de funcţionarea în bune condiţii a unui spital, iar când a venit vorba de ceva la salariu, toţi factorii decidenţi au refuzat.
Dacă medicii au parte de salarii omenoase (un om care salvează vieţi merită plătit bine) şi nu cred că se mai pot plânge de acest lucru, TESA şi cei de la întreţinere sunt lăsaţi într-un întuneric permanet când vine vorba de salarii. Întunericul este şi mai mare când bieţii oameni mai au parte de directori (o parte din ei) slabi pregătiţi, adică neştiutori de carte.
Sindicatele, ministrul, toţi cei care activează pe palierul sănătăţii cunosc problemele salariale ale unui inginer, economist, tâmplar, telefonist, electrician, etc., dar nu vor să le vadă în mod voit.
Noi, verzii suceveni, credem că sindicatele şi cei de la Ministerul Sănătăţii au obligaţi plus bunul simţ de a face puţină dreptate în zona salarială pentru personalul TESA şi muncitorii.
Dan Acibotăriţă, preşedinte al Partidului Verde
Filiala jud. Suceava
