Am ajuns la concluzia că de destin, nu putem fugi. Mai devreme sau mai târziu, tot ne întâlnim cu el. Până și „fuga” noastră de dânsul nu-i decât o suită de întâmplări, trăiri şi decizii care în cele din urmă ne (re)aduc pe drumul căruia i-am fost hărăziți la naștere. Practic, în cele din urmă, prin alegerile noastre nu ne creăm destinul, ci ne întâlnim cu el. Iar „fuga” asta de care ziceam mai sus nu-i nimic altceva decât încercarea noastră de a fi altceva decât suntem. De aici și neîmplinirea încercată destul de des atunci când obținem rezultatul dorit. Deoarece deși ajungem acolo unde ne-am propus, sufletul nostru nu este plin. Pentru că acesta devine plin abia atunci când ne îndeplinim menirea, nu neapărat voia. Și culmea e că atunci când ne întregim cu destinul nostru, nu numai sufletul este plin…ci și punga. E drept că cea din urmă e un pic mai goală ca sufletul, dar cred că așa trebuie să fie ca să fii bine ca om: să nu fie niciodată punga mai plină că sufletul. Am zis! PS: la baza acestei revelaţii a stat o blondă…de bere zic!
Autor: Dragoş Huţuleac
Jurnal de Bucovina 