S-ar fi cuvenit să pun la începutul titlului și un „ de ce” academic. Nu pun întrebări, ci încerc să găsesc răspunsuri. Efectiv, de mai mult timp nu am mai citit o poezie cu subiect patriotic . Poate chiar prea mult. Față de puhoaiele de poezii patriotice din perioada anterioară democratizării, care inundau reviste, ziare, suplimente literare, și chiar posturile de radio și televiziune, azi mi se pare stranie absența oricărui semn de iubire mai mult sau mai puțin forțată pentru țărișoara în care defilăm. Poezia patriotică se pare că a devenit un fel de fosilă literară. Pe negândite s-a ajuns de la prea mult la nimic, de la exces la penurie, iar asta nu doar pentru că la un moment dat patriotismul din poeziile cu care erau îndopate masele revoluționare devenise exacerbat, agasant și suficient de supărător încât să provoace repulsie. O adevărată poezie patriotică poate aduce sentimente de noblețe, de mândrie sinceră, de atașament față de națiune. Din păcate prea puțini poeți contemporani își amintesc sau se mai gândesc la asemenea stări. Pe de altă parte, care publicație de profil ar mai îndrăzni să promoveze poezii patriotice? Sentimentul este perimat. Imaginați-vă că vreunui nefericit și mai puțin inspirat poet i-ar trece prin minte să dedice o odă conducătorului iubit! Așa-i că vă umflă râsul? Căror muncitori să le mai cânte eroismul și avântul? Toți au trecut, rânduri- rânduri, granițele și muncesc care pe unde poate. Țărani care să ducă în bătăturile din palme plugul și pâinea? Haida-de! Îndrăzniți să-i spuneți cuiva „ țăran”? Nu vă sfătuiesc. De altfel nici ogoarele nu mai sunt cele care erau cândva, Ori s-au înțelenit devenind suprafețe de interes urbanistic, ori s-au vândut străinilor dispuși să investească în agricultură, ori zac, pur și simplu, copleșite de buruieni și câini vagabonzi, numai bune pentru ceva depozite de gunoaie fără frontiere. Cui să-i folosească o poezie patriotică? Pionierii? Aceia cântau de zor ce vor face ei în anul 2000, când nu vor mai fi copii… Da, nici copii nu mai sunt. Măcar ei în naivitatea și inocența lor ar mai fi recitat o poezie patriotică pe o scenă oarecare. Acum scenele le fac marile vedete interpretând manele, care nu au nimic comun cu patriotismul. Poate că doar copiii mai cred în poezie și în dragostea de țară. Nu este o consolare, ci o speranță. În rest, dragi poeți, poate reveniți la sentimente mai bune față de poezia patriotică, Chiar dacă riscați, eu cred că țărișoara încă mai merită. Găsiți domniile voastre un oarecare pretext, măcar pentru un ” Frunzuliță viorea, vai săraca țara mea”! Eu atâta știu. Voi știți mai multe.
Autor: Casian Balabasciuc
Jurnal de Bucovina 