M-am întors, fără veste, într-un moment vrăjit al trecutului meu, copilaria la bunici. Cu ochii minții revăd, ca și cum acum s-ar fi întâmplat, o istorie de Moș Nicolae, de odinioară. Iat-o!
O bună parte din copilăria mea s-a petrecut în casa bunicilor din partea tatălui, la Stulpicani. Pe bunicul, fie iertat, îl chema Nicolai iar noi nepoțeii, mulți la număr, îl chemam Moşu, așa după cum era denumit în vremea aceea orice bunic în partea asta de Bucovină. Și tot datorită unei tradiții eu i-am moştenit și prenumele.
Venirea ajunului de Sfântul Nicolae aducea în casa bunicilor o forfotă nemaipomenită. Bunica, mama și o mătușă, Ioana (întâia născută în familie) începeau să robotească în bucătărie încă din zorii timpurii. Erau multe de făcut căci spre seară sărbătoritului i se înălța „târș” la poartă, un brăduț împodobit cu fâșii de betealaă, așezat în vârful unei prăjini lungi și cojite de molid – asta fiind treaba bărbaților. După asta toți intrau la petrecerea onomastică.
Dar până la lăsarea timpurie a serii mai era treabă multă: foc în cuptorul uriaș (pe care mai dormeam noi cei mici iarna) pentru copt pâinea cea dulce de casă, cozonacii și plăcintele, pentru fiert-copt găluștele în foi de varză într-o oală mare de lut; frământatul aluatului și pregătirea copturilor; gătitul felurilor de mâncare din care nu lipseau răciturile, borșul, friptura…
Un amestec fabulos de arome, ce se întâlneau, se succedau și se rasfirau umplea încet, încet, toată bucătăria într-un aer tot mai fierbinte. Căci pe atunci se gătea la plită și la cuptorul cu lemne.
Tot de dimineață sau cu ceva zile înainte se pregătea berea de casă. La vremea aceea, eu să tot fi avut vreo cinci ani, băuturile de petrecere erau puține: secărica (rachiu alb de cereale, fiert cu zahăr caramel și chimion), berea de casă nealcoolică (făcută din malț de orz, drojdie, zahăr și cicoare), vinul de mere din producția bunicului și cam atât.
Secărica era ultima pregătită ca să rămână fierbinte, să se poată încălzi bărbații ce lucrau afară în frig la pregătirea și ridicarea târșului.
Cum preparativele culinare se desfășurau o zi întreagă sub ochii mirați ai celor mici, noi nepoții, eram chemați să gustăm din toate bunătățile, mai puțin din secărică, evident.
Când totul a fost aproape gata, vrednicele „bucătărese” au plecat și ele să se pregătească, moment prielnic pentru ca eu – cu nările dilatate de aromele revărsate de secărica fierbinte proaspăt turnată în sticle – să gust măcar un pic din „ceaiul” oprit.
Gust puțin din prima sticlă, să nu se cunoască! O aromă dulce plăcută îmi învăluie gura și nările. Trec la următoarea din care gust tot câte puțin. Și tot așa, de câteva ori! Și ce toropeală plăcută începe să mă cuprindă! Așa de bună e secărica, și cei mici, uite, n-au voie! De ce oare?
Aud zgomote, deci las plăcuta îndeletnicire (cuvântul o fi venind de la îndelete?) și țuști în pat, cuprins de o veselie subită.
Subită și suspectă pentru bunica Aurora ce tocmai intrase. Întreabă așa cu un aer mirat și nevinovat, cum doar o bunică putea:
– Marceluș, nu ai gustat poate din sticlă?
– Nuuu! – am răspuns eu. Poți să vezi, nu lipsește din nici o sticlă.
Doar că puțintelul ce lipsea din mai multe recipiente îmi fusese îndeajuns pentru a pica degrabă într-un somn adânc, binefăcător.
Au trecut anii și, la vârsta maturității am ajuns să sărbătorim împreună, bunicul și eu cu ceilalți deopotrivă, cu secărică musai, până la petrecerea sa în lumea umbrelor. Numai cât am fost în armată și în studenție nu ne-am petrecut măcar un ceas din sărbătoarea comună. Dar măcar atunci mi-am tratat camarazii și colegii cu mirobolanta bautură pe care mama, fie şi ea iertata, mi-o pregătea și o trimitea. Îmi amintesc cu drag, cu tare mult drag.
Poate de aceea, cele mai tari petreceri mi-au ieșit mai apoi de zilele onomastice, nu de cele aniversare. Și o spun cu martori destui. Unii dintre aceștia sunt și ei în lumea bunicului. Ne petrecem, viața ni se petrece. Cu ceilalți rămași, trag nădejde că voi mai petrece!
Gata cu amintirile!
Vouă, celor ce ați avut răbdarea să citiți până aici, sănătate, petreceri vesele și daruri multe din partea Moșilor, vă doresc!
Vă îmbrățișez cu drag și căldură, așa cum amintirea ajunului de Moș de demult mă învăluie acum!
Şi nu uitați, de la Ajunul Moșului Nicolae pornesc, după tradiție, colindele!
Autor: Neculai-Marcel Flocea
Jurnal de Bucovina 