Frica este aplicată în doze mici, apoi în doze mai mari, dar suficient de perseverent încât să uiți cu adevărat cine ești. Mereu există ceva care amenință liniștea ta, liniștea planetei. De aceea ajungi să crezi că nu ai cum tu, o simplă ființă umană, să ai puterea de a schimba ceva. Momentul când crezi că nu ai nicio putere, este momentul când ai renunțat la puterea ta personală. Credința ta devine un adevăr manifestat în existența ta. Vei acționa conform acestui adevăr. Frica este întotdeauna cea mai sigură metodă de a-ți nega existența, și în același timp de a-ți micșora sufletul, până când într-o zi te trezești că el nu mai reacționează la nimic altceva decât la, ce să vezi, decât la frică. Un om care trăiește în frică este un om care urmărește doar consecințele existenței celorlalți în viața sa, pentru că existența proprie nu mai are nicio valoare. Frica devine, de fapt, singurul obiectiv în jurul căruia gravitează toate celelalte. Viață, sănătate, familie, viitor. Odată ce ajungi să trăiești în frică, din orice motiv, universul tău se rezumă doar la ceea ce ar putea să-ți facă rău și la o amenințare obscură pe care, chiar dacă nu o identifici, ea este mereu acolo să-ți aduci aminte că tu nu poți, că nu ești în stare de nimic, că nu știi nimic. Ieșirea din frică este cea mai mare provocare a secolului nostru și, în același timp, este o provocare reală, palpabilă. Cu cât este mai prezentă frica, cu atât trebuie să răspundem mai puternic din ceea ce nu ar putea să aibă vreodată frică în sine, și anume, credința în ceea ce știm că este viu, etern și neînfricat: sufletul nostru. În clipa în care alegi să stai în suflet, în Dumnezeire, în simțire, știi că ești apărat de orice rău pe care ți-l imaginezi cu mintea ta sau pe care îl vezi în jurul tău. Dar asta nu este suficient, să crezi în Dumnezeu. Este nevoie să te crezi și pe tine ca parte din acest Dumnezeu ca să poți ieși din ceea ce alți oameni îți spun că este viața ta sau că este viața în sine. Ieșirea din frică este un drum foarte lung și este atât de tentant să îi asculți pe toți cei care zic că ar trebui să stai acolo, că ai dreptate, că frica este singurul drum, când adevărul este că frica e drumul creat de mințile celorlalți pentru tine în mod artificial. În mod organic, natural, iubirea și grija divină pentru tot ce este viu reprezintă adevărata realitate. Dar pentru că fiecărui om îi se creează realitatea pe care o acceptă drept proprie, nu putem ieși sau intra în altă realitate decât cea pe care noi o identificăm cu trăirea noastră. De aceea, frica va exista mereu sub o formă sau alta. Mereu va fi ceva care ne va înspăimânta. Dar răspunsul este tot generat de noi și noi suntem cei care decid în ce realitate trăiesc și până la urmă care este realitatea vremurilor noastre. De acolo, din absența fricii, sufletul poate să creeze adevăr, soluție, vindecare, rezolvare. Cât există frică, există doar consecințe dezastruoase care, bineînțeles, duc și la mai multă frică.
Autor: psiholog Anichitei Biatrice Ioana
Jurnal de Bucovina 