După Crăciun, cu asta ni amenința mama, la câtii nisaratii ticluiem:
-,,Lasî, c- a vinii ie, Moșâca Boboteaza, crapchi afurisâț’ ci sânteț’ voi, ș-oi vide eu atunci, pi unii scoteț’ mânica la cojoc! „
În închipuirea noastră era exact inversul lui Moș Crăciun, cel bun și blând. De fapt, chiar așa era…. Hâdă și rea, cu un cojoc întors pe dos, cu o buhă mare și albă, ce semăna , cu caierul mamei, din colțul patului, cel cu scânduri, vopsit cu verde.
Ne temeam al naibii de Moșâcă, pentru că oricum ne croia, cu vergi din răchițile de la apa Ciumernii,ce se arcuiau minunat peste pantalonașii din lână laie, cu sucitură, hicluiți de mama și care ne mâncau strașnic între picioare…. Doamne, ce râd!…Dar erau călduți și buni… Dar de cele mai multe ori,plini de țurțuri de la sanie, ori înghețați de-a dreptul, după ce am chicat sub gheață, pe apa Moldoviței, cu Niculai a lu’ Solovăstru… Noroc de baba Natalia…Ea săraca ne- o văzut de patimă. Ne-o uscat pe cupchiorul uriaș. Noi, sus, că era calduț, iar găinile, jos sub masă… Și un iz de găinaț, de te durea mintea în cap, dar decât congelați și c- o chelfăneală acasă, tot mai bine cu găinațul și câte un cucurigu de la parter.
Și am uitat sa zic ceva.Venea în fiecare an moșâca, așa cu un soi de inventar al bradului și așa amărât săracul, în comparație cu ce am acum și nu-i dă nimeni nicio atenție… Căuta să vadă dacă n- am mâncat bomboanele din spoiala cea albă, ținută cu mare grijă, de pe un an, pe altul. Că înainte, in brad se puneau și bomboane. Doamne, ce vremuri! Câte spoieli goale găsea, atâtea croieli cu vergile luam… Mi- amintesc și acum că uneori dădea faraoanca de Babă și aiurea… Ori nu vedea bine, ori mă mai absolvea de pișcătura pedepsei.
Urma, Tatăl nostru și Crezul. Treceam cu brio, dar tot primeam una, pentru intonație…
Și ce veselie era, chiar dacă babornița era jupchită de pe naiba. A doua zi găseam pe la poartă, câte o bucată din buha babii și constatam că și caierul era incomplet.
Colindam apoi la vreo două case și în fiecare an îmi puneam întrebarea nevinovată: oare nu i – o fi fost frig Domnului Iisus să -L boteze într-așa un ger?De unde să fi știut eu unde era Iordanul? Că la noi, geruri erau, de pârâiau pomii cei bătrâni, în pomăt la lelea Miuța. Ne erau fulărașele pline de promoroacă, la săniuș.
Primeam 10 lei și câte un măr din soiul rapanos. Azi,la Chiraleisă, copiii au lăsat aproape intacte bolurile cu bomboane, ciocolată din aceea cu mentă, la plicusor negru , turtă dulce …
Alte vremuri, altă vreme, alți copii, al preot. Sărut mâna, părinte Dan! Dar aceeași Bobotează, cu repetate și profunde semnificații, an după an.
Să ne curățim din apa sfințită și pe cât putem, să ne dăm silința a face Bine.
Autor: Ilaria Puşcă
Jurnal de Bucovina 