Am mai avut, totuși, satisfacția să admir măreția lumii, așa cum fost ea de la începuturi, în cioburile care încă se mai puteau găsi înainte de sfârșit. Comori neprețuite: o zdreanță de pădure seculară, agățată pe coastele muntelui prăpăstios, un colț de fâneață în care se legănau și câteva plante dispărute din tezaurul înflorat, un izvor cu apă tămăduitoare ce chicotea rostind descântece uitate, ca să se întipărească în memoria veșniciei, un păstrăv ce dispare cu grabă de fulger în cotloanele necunoscute, adânci și tumultuoase ale existenței vieții, au fost doar câteva dintre minunile care mi-au dat a înțelege că rostul lumii ar fi fost cu totul altul decât cel în care omul i-a jefuit bogăția. Mi-am pierdut urmele în covoare de mușchi verde, groase cât tăcerile sub care se pitulaseră de teama dunelor înfierbântate de nisipurile tot mai mișcătoare ale pustietăților care rămân moștenire a nesăbuinței omenești. Am ascultat zumzet discret de albine sfințit cu binecuvântare și fertilitate de ploi neprihănite. În tâlcurile acestor pașnice minuni am descoperit învățături sfărâmate, povețe părăsite și sclipitoare cioburi de înțelepciune, anume împrăștiate, cu rea voință risipite pentru a nu se aduna vreodată laolaltă, ca să devină puterea ce poate stăvili năvala către nimicire, către profanare, către neant. Căile omenirii către Dumnezeul ei sunt multe și le poate alege, dar Dumnezeu este unic. Pentru că nu înțelegem că din darul de prea plin mereu alegem prea puțin, fiind prea egoiști, prea orgolioși, prea ignoranți și prea lacomi, ni s-a dat ca osândă să nu gustăm din darurile pe lângă care trecem zilnic, ci să rătăcim fără odihnă pe căile și pe lângă căile lumii, iar ca ironie a sorții, să alegem de fiecare dată drumul fără liman marcat cu War.
Autor: Casian Balabasciuc
Jurnal de Bucovina 