Constantin, Anca, Ștefan, Eduard și Gheorghe. I-am așezat pe o hârtie și de azi îi port la pomelnic câte zile voi avea. Pentru a nu uita….să-mi sărut copiii ori de câte ori voi iesi pe ușă, aproape sau departe, cu mașina sau pe picioarele mele, atunci când voi pleca de acasă. Să nu uit să le spun copiilor, cât de multă valoare se ascunde în fiecare clipă. Să nu uit cât de ușor se trece de la extaz spre agonie. Să dau Slava lui Dumnezeu pentru toate piedicile de a întârzia, sau a avea opreliști vizavi de toate planurile în care nu-mi iese ceea ce mi-am propus, dar totuși am văzut apusul zilei, sănătos, acasă, alături de cei dragi. Să nu uit să-mi așez primele clipe ale vieții în mâna lui Dumnezeu, înțelegând că nu suntem altceva decât iarbă bătută de vânt. Să nu uit că fericirea deplină nu se regăsește aici, oricâte am avea, indiferent câte s-ar putea realiza într-o viață. Am mai așezat aceste nume spre pomenire, întrucât eu am încredințarea că toți, fără excepție s-au mântuit. Sunt dacă vreți mucenici ai șoselelor, ai incompetenței noastre românești de a crea infrastructură, drumuri la standarde europene, condiții pentru a reduce substanțial toate aceste tragedii. Cred că de multe ori ne uitam spre Dumnezeu cu revoltă și ne întrebăm de ce, ce au meritat să aibă un astfel de sfârșit și altele ca acestea. Dar nu schimbăm nimic. Vor rămâne aceleași drumuri înguste. Ne vom lovi de aceeași incompetență a autorităților, a celor cărora le oferim votul încrederii noastre, dar care nu schimba nimic pentru binele comunității. Și l-am mai așezat pe pomelnic și pe Alexei, șoferul de tir care de astăzi va trebuie să învețe a supraviețui. În primul rând cu o conștiință ce nu îi va da voie să mai doarmă noaptea liniștit. Niciodată! Chipurile celor uciși, îl vor urmări până la groapă si doar ei au puterea să-l ierte, doar ei. Noi să nu judecăm ca ceilalți, să spunem doar așa, azi el, mâine oricând se poate să fim noi, victime sau criminali. Și nimeni nu poate să se bată cu mâna în piept că este fără de păcat, că nu a simțit uneori neputință la volan, că am scăpat milimetric dintr-o situație care se putea încheia tragic. Să ne rugăm și să cerem mereu lui Dumnezeu să așeze înger de lumină care sa ne însoțească în toată clipa. De azi Raiul este mai bogat și pământul mai sărac. Dar dacă nu vom schimba nimic, vom continua să scriem rânduri, să ne revoltăm și cam atât. Toți care puteți schimba aceste destine, situații, care aveți puterea decizională în propriile mâini, vă rog, va implor, faceți ceva. Acum! Mâine ar putea fi cineva drag al vostru sub pământ. Sus inima!
Autor: preot Alexandru Lungu
Jurnal de Bucovina 