Demult, în ţinutul zmeilor, trăia un zmeu pacifist. Având în vedere această caracteristică precum şi lipsa de creativitate specifică zmeilor, semenii i-au zis „Zmeu’ Pacifistu’. Nu l-au numit „Zmeul Pacifistul” pentru că în limba zmeicească nu există articol hotarât.
De fapt, pe el îl chema Mihăiţă şi singura lui grijă era să-şi păzească teritoriul.
Asta pentru că în lumea zmeilor fiecare voia să fie mai zmeu decât celălalt. Drept pentru care nu exista zi lăsată de la Bunutzul („Bunutzul”, cu „tz” e cuvant specific zmeicesc, sinonim cu Dumnezeu) să nu se bată între ei pentru un teritoriu mai mare, pentru putere mai mare şi, bineînţeles, ca să demonstreze cine o are mai mare.
În acest context, trebuie să spunem că Zmeu’ Pacifistu’ avea un teritoriu nici prea mare, nici prea mic, nu era nici prea bogat, nici prea sărac iar aia care trebuie măsurată zilnic nu era nici prea mare, nici prea mică. Dar suficientă atât pentru sine cât şi pentru terţe persoane interesate.
Problema celorlalţi zmei era că nici nu-l puteau provoca la luptă (era prea calm şi ignora cu desăvârşire provocările prosteşti), iar pe teritoriul lui se temeau să intre pentru că, deşi nu era nici prea prea, nici foarte foarte, lupta al naibii de bine. Şi care ajungeau să-i calce teritoriul mureau fie de taişul sabiei, fie de tăişul limbii. Pentru că zmeii au şi limba extrem de ascuţită, iar în acea vreme „nici unul nu ştia să o folosească mai bine ca Zmeu’ Pacifistu'” (informaţie preluată din surse orale de încredere).
Avand în vedere natura lor conflictuală, vicleană şi gregară (specifică şi poporului român dacă ne luăm după Constantin Rădulescu Motru), zmeii nici măcar nu s-au putut uni ca să-l învingă. Aşa că s-au tot bătut între ei până au murit cu toţii, ca proştii. Şi aşa, Zmeu’ Pacifistu’ s-a trezit stăpân peste toate! Cu cel mai mare teritoriu din ţinutul zmeilor (practic tot ţinutul), cu cea mai mare putere din ţinutul zmeilor şi cu cea mai mare chestie care trebuie măsurată zilnic din ţinutul zmeilor.
Bine, lumea rea zicea că-i cam singur şi că o va lua razna. Dar pe Zmeu’ Pacifistu’ il durea drept în cur de ce credea lumea, că mai avea şi-o bibliotecă uriaşă, iar cei care au biblioteci uriaşe niciodată nu se simt singuri….
de Dragoş Huţuleac
Jurnal de Bucovina 