Lilioara-Mariana Popescu: UN BĂRBAT PE NUME OVE (recenzie)

Citim unele cărți pentru că sunt importante, altele pentru că sunt bine scrise, unele pentru că autorii lor sunt deja consacrați, altele în urma recomandărilor primite de la pasionații de lectură, unele pentru că au primit recenzii grozave, iar altele pentru că sunt amintite în referințe la tot pasul. UN BĂRBAT PE NUME OVE este o astfel de carte, o carte care trebuie citită pentru că a stârnit multă vâlvă. Atât de multă vâlvă, încât romanul de debut al popularului scriitor suedez, Fredrik Backman, a cunoscut un real succes la nivel mondial, iar ecranizarea din 2015 a fost nominalizată la Oscar, pentru CEL MAI BUN FILM STRĂIN (2016). Tot în 2016, a fost desemnată CEA MAI BUNĂ COMEDIE A ANULUI la Premiile Academiei Europene de Film. În 2023 s-a lansat un remake al filmului din 2015 avându-l în rol principal pe TOM HANKS. Filmul se numește A MAN CALLED OTTO și este inspirat de același roman scris în 2012, fapt ce dovedește încă o dată, dacă mai era nevoie, că e musai să puneți mâna pe carte și să o citiți.

Nu vă lăsați păcăliți de faptul că nu aveți timp să parcurgeți cele 428 de pagini. Chiar și cel mai ocupat om de pe planetă o poate termina în maxim 3 zile. Eu și copiii de la Clubul de lectură, vă putem confirma asta. Bine, ei au și afirmat la un moment dat că e cumva plictisitoare, dar atitudinea lor e de înțeles având în vedere vârsta la care se află (10-14 ani) și nevoia de adrenalină specifică generațiilor contemporane. Sunt convinsă că vor înțelege toate subtilitățile când o vor relua peste câțiva ani, nu foarte mulți. Dincolo de acest așa zis minus, sunt multe lecții pe care le-am învățat de la bătrânul mizantrop care nu are răbdare cu amabilități gratuite oferite vecinilor din cartier, dar care iubește cifrele și matematica, mesajele clare și liniile drepte, fără să simtă nevoia de a pricepe totul pe lume.

Am învățat să arătăm răbdare și înțelegere ursuzilor din jurul nostru, nu știm dacă asta nu e cumva o armă de apărare împotriva experiențelor prin care au trecut. Am învățat că faptele bat vorbele. Chiar dacă era nesuferit, Ove intervenea întotdeauna în favoarea celor de lângă el, când situația o impunea. Am învățat că există speranță chiar și atunci când pierzi o persoană de neînlocuit în viața ta. Am învățat că oamenii de vârstă mijlocie au nevoie de dragoste, răbdare și utilitate. Am învățat că diversitatea, toleranța, principiile morale și prietenia pot fi respectate cu sfințenie chiar și de către cei mai morocănoși oameni din lume. Am învățat că regulile sunt făcute pentru a fi respectate. Chiar și de cei în cămăși albe. Am învățat că omul poate face multe lucruri cu care nu este de acord, doar pentru a aduce bucurie pe chipul persoanei iubite. Am învățat că putem alege să fim cel puțin pentru o persoană, ceea ce este Sonja pentru Ove.

În final, am învățat că te poți distra grozav de mult citind cărți plictisitoare, vă recomand să experimentați senzația! Veți descoperi că Ove nu este „de groază”, așa cum afirmă uneori Sonja, lui doar îi place să existe o ordine și disciplină în toate. Nu aveți cum să nu îl adorați!

SECVENȚE DIN INTERIOR:

Oamenii ziceau că Ove vedea lumea în alb și negru. Iar ea era culoare. Toată culoarea lui.
Așa e împărțită casa lor: toate lucrurile cumpărate de nevasta lui Ove sunt „frumoase” sau „plăcute”. Tot ce cumpără Ove e „bun la ceva”. Lucruri care „au un rost”.
În familia asta nimeni nu se bate. Nici între noi, nici cu alții.
Timpul petrecut la biserică devenise timpul ei, chiar dacă nu mai era printre ei.
Când pierzi pe cineva, ți-e dor de cele mai ciudate lucruri. Chestii mici. Zâmbete. Felul în care se întorcea în somn. Să zugrăvească pentru ea.
În ziua de azi, totul e depășit înainte să apuce să se uzeze. O țară întreagă care aplaudă faptul că nimeni nu mai face nimic temeinic. Proslăvirea fără rezerve a mediocrității.
Ove n-a înțeles niciodată de ce Sonja îl alesese pe el. Ei îi plăceau doar lucrurile abstracte- cărți, muzică și cuvinte curioase. Ove era un om al concretului. Lui îi plăceau șurubelnițele și filtrele de ulei. El mergea prin viață cu mâinile în buzunar. Ea – dansând.
Vine un moment în viață omului, când fiecare hotărăște ce fel de om vrea să fie. Unul care-i lasă pe alții să-l calce în picioare sau dimpotrivă.
Ei îi plăcea să vorbească, lui îi plăcea să tacă. Ove s-a gândit, pe urmă, că asta voia să spună lumea când zicea despre doi oameni că se completează reciproc.
Dar dacă l-ar fi întrebat cineva, ar fi răspuns că, înainte de ea, nu trăise. Și nici după.
Dar pentru Sonja, Ove nu era omul posomorât, încuiat și grosolan pe care îl vedeau alții. Pentru ea, Ove era buchetul de flori roz, ușor obosite, de la prima lor cină. Era sacoul maro al tatălui său, puțin prea strâmt peste umerii lui lați și triști. Și era toate lucrurile în care el credea cu atâta putere – dreptate, moralitate și a munci din greu, o lume în care „ce-i cinstit, cinstit să fie!” Nu pentru medalii, diplome sau bătăi prietenești pe umăr , ci pentru că așa era drept să fie. Iar Sonja înțelesese că nu prea se mai făceau oameni din aștia. Așa că avea de gând să-l păstreze pe ăsta. Nu-i scria el poezii, nici serenade nu-i cânta și nu-i aducea cadouri scumpe. Dar nici un alt băiat nu mai mersese cu trenul câteva ore în direcția greșită, preț de luni întregi, doar pentru că îi plăcea să stea lângă ea și să o asculte.
Mama Sonjei murise la nașterea ei. Taică-su nu se însurase din nou niciodată. „Am femeie. Da’ nu-i acasă acu’!” pufnise el țâfnos, în cele câteva dăți în care vreunul sau altul îndrăznise să-l întrebe.