În viață, există un teren vast pe care fiecare dintre noi îl cultivă cu efort și pasiune. Semănăm vise, hrănim cu speranțe și, cu răbdare, așteptăm ca roadele muncii noastre să se arate. Dar, la marginea acestui câmp, nu de puține ori, stau cei care nu și-au pus niciodată mâinile în pământ. Ei privesc de la distanță, neimplicați, dar mereu vigilenți, gata să apară exact în momentul în care munca ta dă roade. Îi întâlnești la cotitură, cand te aștepți mai puțin, pregătiți să-ți confiste roadele și să-și asume laudele fără nicio ezitare.
Sunt acei oameni care, deși nu au participat la nicio etapă a drumului tău, vor fi primii care se prezintă atunci când lumina succesului începe să strălucească. Ca niște umbre tăcute, așteaptă în tăcere, iar în clipa în care îți iei o pauză să respiri, își întind mâinile și pretind că toate eforturile tale sunt, de fapt, ale lor. E ca și cum, după o furtună lungă, când soarele apare pe cer și curcubeul își face simțită prezența, ei sar în față și îți spun că ei sunt cei care l-au creat. Lipsiți de scrupule și fără nicio remușcare, se hrănesc cu laudele nemeritate, în timp ce conștiința lor pare să fi adormit.
Acești „hoți” sunt precum niște prădători ai luminii, furând strălucirea stelelor tale doar pentru a-și împodobi propriul cer întunecat. Așteaptă în colțuri umbrite, nevăzuți, așa cum cineva așteaptă în culise să intre pe scena unui spectacol la care nu a contribuit. Iar când vine momentul aplauzelor, sunt acolo, în față, primind recunoașterea pentru o muncă la care nu au avut nicio parte.
Ce e cel mai trist e că aceste persoane, deși știu bine că nu au pus nici măcar o picătură de efort în construcția succesului tău, nu se simt deloc stingherite să primească laudele nemeritate. Cu cât te lupți mai mult să-ți construiești propriul drum, cu atât ei devin mai iscusiți în a-și însuși rezultatele. Sunt ca niște cârtițe care sapă tuneluri pe sub pământul tău, pentru ca, în cele din urmă, să-ți fure întregul rod.
Și, cumva, fără să-și dea seama de povara morală pe care ar trebui să o poarte, se laudă cu ceea ce nu le aparține. Poartă cu trufie o coroană făcută din munca ta, ca și cum ar fi fost cei care au dus greul fiecărui pas. Asemenea unor actori într-o piesă de teatru pe care tu ai regizat-o, ei își joacă rolul de succes cu aplomb, deși n-au participat la nicio repetiție.
Dar tu știi adevărul. Știi că efortul tău, sudoarea ta și sacrificiile tale sunt cele care au construit ceea ce alții încearcă să confiste. Și, chiar dacă ei îți fură aplauzele, nu îți pot fura niciodată adevărata satisfacție care vine din munca cinstită și autentică. Reușitele tale rămân ale tale, chiar dacă, pentru un timp, sunt umbrite de cei care stau la cotitură, așteptând momentul potrivit să-și asume merite ce nu li se cuvin.
Reflectează la asta: în viață, vor exista întotdeauna cei care pândesc din umbră, gata să îți confiste munca și să culeagă laudele. Dar la final, valoarea adevărată o are drumul parcurs și efortul depus. Ceea ce ai clădit prin muncă și perseverență nu poate fi niciodată cu adevărat furat, pentru că satisfacția autentică vine doar din munca sinceră și din conștiința curată.
Autor: Nicoleta Alexandra Ungureanu
Jurnal de Bucovina 