Dragos Hutuleac: „Eu din octombrie mă îndrăgosteam de câteva zeci de ori şi tot de câteva zeci de ori îmi puneam pofta-n cui”

Pentru mine toamna începe tot timpul în luna octombrie. Odată cu anul universitar. Şi tot atunci mă îndrăgostesc.
Bine, fostele mele iubite vor zice că nu. Că eu mă îndrăgostesc în februarie. Ehee, dacă ar şti ele adevărul…că eu din octombrie mă îndrăgosteam de câteva zeci de ori şi tot de câteva zeci de ori îmi puneam pofta-n cui. Că aveam nu unul, ci 3 cuie înfipte în scara pe care urcam în pod, la Boteşti. În unul îşi punea bunicu pălăria, în unul agăţa bunica brânza la scurs şi în unul, cel de la mijloc, îmi agăţam eu poftele şi iubirile neîmplinite.
Toamna, dragii mei prieteni, e o femeie extraordinar de frumoasă, de peste 35 de ani, care miroase a frunze uscate şi a gutui. Asta când e dezbrăcată. Îmbrăcată miroase a cafea bună, ţigări de la ruşi şi struguri. Iar ochii îi are negri. Atâta de negri încât întunericul pare că se naşte din dânşii. Şi sânii fermi, de mărime medie sub formă de pară. De ce? Pentru că e fantezia mea, de aia…Şi musai trebuie să poarte eşarfă. Dacă nu poartă eşarfă, de preferabil de culoare roşie, înseamnă că nu e toamna. Pesemne că e doar o femeie frumoasă care se întoarce de la serviciu. Că aproape toate femeile, când se întorc de la muncă, miros a cafea bună, ţigări de la ruşi şi struguri. De aici confunzia. Bine, ne-am putea uita şi la sâni, dar am fi indiscreţi şi nu ne stă în fire…
După cum ziceam, toamna eu mă îndrăgosteam. De aia ştiu că dragostea de toamnă nu e ca aia de vară, în care îţi fierbe sângele. Nu! Dragostea de toamnă e altfel. E blândă, subtilă, iţi întră pe sub piele ca un vânt subţire, rece, care te face să-ţi doreşti să-ţi cauţi adăpost şi odihnă în sufletul altcuiva. Iar acel cineva, când te cuprinde, poate veni şi epoca glaciară: ţie ţi-e cald şi bine şi nu vrei decât ca acea îmbrăţişare să nu se mai termine.
Da, dragii mei prieteni! Dintre toate anotimpurile, toamna este cea mai potrivită pentru indrăgostire, tocmai pentru că ne amintește, cu fiecare frunză căzută, că frumusețea vieții stă în momentele pe care le trăim împreună, chiar și atunci când totul pare să se destrame la o adiere de vânt.

Autor: Dragos Hutuleac