Nu întotdeuna avem dispoziție sau timp pentru a parcurge cărți ce au conținuturi complexe. Uneori avem nevoie doar de o poveste simplă, firească, dar bine scrisă, care să ne deschidă ferestre spre alte lumi, diferite de cele pe care le cunoaștem deja.
Prietenii Cunoașterii mi-au dăruit un astfel de roman, pe care vi-l recomand și vouă. Paginile sunt pansament pentru suflet, mai ales în lunile de toamnă-iarnă, când apetitul pentru citit devine mai intens.
Poate culoarea coperților care se asortează cu frunzele toamnei, poate vremea de afară sau poate informațiile regăsite pe copertă m-au determinat să pun pe pauză lecturile pe care le aveam începute și să mă afund în paginile cărții mov.
Am aflat curând că Narine Abgarian a ajuns pe lista celor mai buni șase autori contemporani europeni, în 2020, potrivit The Guardian. Succesul internațional l-a cunoscut odată cu apariția bestsellerului DIN CER AU CĂZUT TREI MERE, care a fost distins, în 2016 cu Premiul Iasnaia Poliana, fiind tradus în peste 20 de limbi. În poveștile maranenilor, primul dintre merele căzute este pentru cel care a văzut, al doilea pentru cel care a povestit, iar al treilea pentru cel care a ascultat și a crezut în bine.
Romanul poate fi considerat un elogiu adus satului de altădată, în care primează ideea de comunitate, simpatie, bunăvoință și bună vecinătate între locuitorii tot mai bătrâni și tot mai puțini. În ciuda războiului, a dezastrelor naturale și a evenimentelor triste, deloc puține, în satul de piatră aflat pe vârful unui munte armean există un mers măsurat al lucrurilor care oferă speranță, liniște și căldură.
Dacă printre obiectivele pe care le aveți, se numără și acela de a vă împrieteni cu cititul și dorința de cunoaștere sau de a-i determina pe alții să facă asta, acesta este un alt bun motiv pentru a face rost de carte . Anatolia, la fel ca atâtea alte personaje, ne confirmă încă o dată cât bine poate face lectura, cum poate deveni ea o sursă de evadare sau o formă de călătorie și cunoaștere, mai ales atunci când suferințele și nedreptățile își croiesc drum peste tot.
Citiți fără împotrivire! O să vă facă bine!
SECVENȚE DIN INTERIOR:
• Biblioteca i se părea un paradis, un loc unde putea să se odihnească după treburile gospodărești zilnice, monotone și istovitoare.
• Singură evadare din viața ei a devenit lectura. În primii ani, când biblioteca era complet pustie, ea își consacra tot timpul de lucru ocupației preferate. Încetul cu încetul, datorită intuiției și gustului ei înnăscut, a învățat să deosebească literatura bună de cea proastă, s-a îndrăgostit de clasici – ruși și francezi, dar pe contele Tolstoi l-a urât complet și pentru totdeauna, imediat ce a citit Anna Karenina. Văzând în atitudinea lui față de eroine o indiferență și o aroganță de neîndurat, l-a catalogat pe conte drept tiran și despot, și a dus volumele groase ale cărților lui undeva unde să nu le vadă, ca să se enerveze mai puțin. Adusă pe culmile disperării de hărțuirile soțului ei, nu avea de gând să se împace cu o astfel de nedreptate și în paginile cărților.
• Anatolia credea sincer că dragostea lor nu e altceva decât o alinare venită din cer pentru faptul că nu avea copii.
• Nici unul dintre locuitorii Maranului nu se amăgea cu speranța că viața li s-ar putea schimba cândva în bine.
• Pentru un bărbat singurătatea e mai rea decât cea mai grea boală.
• El se dăduse peste cap ca să le asigure o educație bună fiilor săi. Și nu-și pierduse nici speranța de a învăța el însuși carte.
• Lipsa de activitate și lenea răpesc sensul vieții.
• Viața e lipsită de sens în clipa în care omul încetează să fie de folos celor din jur. Și cum le poate fi de folos? Numai prin munca lui.
• S-a împăcat cu gândul că sunt lucruri pe care cuvintele obișnuite nu le pot explica și mintea omenească nu le poate pricepe.
• Fiecare are scopul lui în viață și războiul lui.
• Cu cât cuvintele sunt mai simple, cu atât sensul lor e mai profund.
• Spre apusul vieții fusese răsplătit pentru suferințele lui cu sentimentul salvator al iubirii adevărate, devenise tatăl unei fetițe frumoase și sănătoase. Voske. Cea de aur.
• Eram cu toții în pragul morții, dar cum să mai murim acuma, când avem o asemenea răspundere – să creștem un copil, să-l învățăm cu lumea.
Autor: Lilioara-Mariana Popescu
Jurnal de Bucovina 