mă scol
și nici nu văd
că soarele
nu a răsărit
când mă spăl
am oglinda în față
dar nu observ
cearcănele
mănânc
fără să mă mai gândesc
la ceaiul
care îmi frige
limba
și plec
afară
prin semiîntuneric
abia de-mi pasă
de frig
apoi muncesc
trudesc
trudesc
muncind
lucrez
ca să trăiesc
și trăiesc
lucrând
în fiecare oră
din fiecare zi
până seara
când mă întorc
acasă
și mă trezesc iar
în pat
liniște
asta e tot
ce găsesc
o liniște
deplină
pe care nici
gândurile mele
nu îndrăznesc
a o sparge
probabil asta
m-a și trezit
din existența asta
circulară
un moment de repaus
ca să admir
lumina lunii
ce mângâie pereții
că să-mi amintesc
că respir
ca să-mi aud
inima bătând
ca să-mi simt
pleoapele căzând
–
mă scol
…
Autor: Tudor Caciur-Aioanei
Jurnal de Bucovina 