Lilioara-Mariana Popescu: PASĂREA SPIN (recenzie)

Există o legendă despre o pasăre care cântă o singură dată în viață, mai dulce decât orice altă vietate de pe fața pământului. Din momentul în care își părăsește cuibul, caută un copac cu spini și nu-și găsește odihna până nu-l află. Apoi, cântând printre ramurile sălbatice, ea se aruncă singură în spinul cel mai lung și mai ascuțit. Și, în extazul morții, ea se înalță deasupra propriei agonii, scoțînd un tril mai dulce decât al privighetorii sau al ciocârliei. Un cântec al cărui preț suprem este însăși existența. Întreaga lume înmărmurește ascultându-l și Dumnezeu în paradisul său zâmbește. Pentru că ceea ce este mai bun în viața noastră se obține numai cu prețul unei dureri existențiale… Ori cel puțin așa spune legenda.

Collen McCullough

Al doilea cel mai cunoscut bestseller din lume, după Pe aripile vântului, a fost vreme îndelungată PASĂREA SPIN. O poveste de dragoste interzisă de normele sociale, dar absolut fascinantă din multe puncte de vedere. Collen McCullough și-a publicat prima versiune în 1977, dar pe cât de veche pare, pe atât e de minunată și mare.

Varianta pe care o am eu este de la editura Miron (oldie but goldie) și recunosc că este cea mai emoționantă poveste pe care am citit-o vreodată. Îmi aminteam câteva secvențe pe care le văzusem în copilărie, în miniseria ecranizată în 1983, regizată de Daryl Duke, avându-i în prim plan pe RICHARD CHAMBERLAIN și RACHEL WARD, în urma cărora am rămas cu impresia de senzațional, dar categoric, cartea bate filmul și tare mă bucur că mi-a ieșit în cale! Are toate toate ingredientele necesare unui roman captivant: credință, dragoste, pasiune, bucurii, slăbiciuni, răzbunări, tragedii.

Ambele volume m-au ținut în priză și nu mi-au dat voie să le las din mână până când nu am ajuns la ultima pagină. Ce interesant e să poți trăi astfel de sentimente în urma unei lecturi și ce plăcere imensă să empatizezi cu personajele într-atât încât să simți că închei și tu o importantă etapă din viață o dată cu finalul dramatic al romanului! N-ai zice că o carte te mai poate ține cu sufletul la gură, mai ales în zilele noastre. Și totuși, încă se pot crea astfel de conexiuni!

Acțiunea primului volum începe în anul 1915 și se termină în 1938. Este alcătuit din patru părți și poartă numele a patru personaje (Meggie, Ralph, Paddy și Luke). Cel de-al doilea volum este fragmentat în trei părți (Fee, Dane, Justine) și continuă șirul evenimentelor din 1938 până în 1969. De-a lungul acestei jumătăți de secol, PASĂREA SPIN prezintă așadar, povestea a trei generații din familia Cleary, care se mută din Noua Zeelandă, în Australia.

În acest ținut sălbatic, tulburat adesea de secetă, foc și inundații, la ferma DROGHEDA se țese o pasională poveste de dragoste între Meggie, nepoata lui Mary Carson și preotul catolic, cel care o protejase și insistase să meargă la școală în anii copilăriei. Ambițiile, dorința, nevoia de supunere și ascultare față de Dumnezeu îl conduc pe Ralph de Briccassart spre vârfurile cele mai înalte ale Vaticanului. Pe fundalul unor astfel astfel de bariere, relația lor devine imposibil de gestionat pe măsură ce legătura lor devine tot mai profundă.

Mi-a plăcut Ralph, dar Meggie mi se pare colosală. Evident, viața nu a fost prea generoasă cu ea. Relația cu mama și cu cei de acasă, primii ani de școală, dragostea, toate au venit la pachet cu apăsătoare sentimente de frustrare. Multă vreme și-a măsurat timpul în ură și resentimente, multă vreme s-a luptat cu Dumnezeu, pe alocuri părea că a și câștigat. Odată cu bătrânețea însă, care se strecoară insesizabil, dar cu certitudine în noi toți, apare înțelepciunea și resemnarea în fața sorții.

Întregul roman vine cu o mulțime de aspecte surprinzătoare. Dacă nu ai intrat încă în posesia lui, acum e momentul să îl cauți. Vei descoperi o carte impresionantă, care te va ține încordat până la ultimul paragraf. După cum se și vede, la aproape jumătate de secol de la apariție, CÂNTĂTOARELE DIN MĂRĂCINI (traducerea folosită după titlul original: THE THORN BIRDS), rămâne o superbă operă de artă, pe cât de veche, pe atât de proaspătă, cu lecții de aur pentru fiecare. Și tare mă gândesc că n-ar strica o reecranizare, având în vedere că prima a obținut patru GLOBURI DE AUR în anul 1984.

SECVENȚE DIN INTERIOR:

În familia Cleary acei ce nu se descurcau singuri, nu se bucurau de simpatie.
Răbdarea și bunătatea lui i-au adus dragostea sinceră a tuturor.
Fiecare purtăm în noi ceva, pe care nu-l putem renega, chiar de-ar fi să murim.
Nimic pământesc nu se interpune între preot și starea sa de spirit – nici dragostea unei femei, nici dragostea de bani, nici lipsa de supunere în fața ordinelor altor oameni.
De ce ținea atât de mult la Meggie, Părintele Ralph nu știa să spună, dar nici nu-și pierdea timpul ca să afle. Începuse cu mila, în prima zi, la gară, când o observase în spatele tuturor; apoi o separase de restul familiei prin sex.
Nu era o rebelă Meggie. Dimpotrivă. Toată viața ea se va supune, se va mișca în interiorul hotarelor impuse de soarta ei de femeie.
Nimeni nu o considera pe Meggie ca fiind importantă, ceea ce însemna că în viața ei exista un spațiu în care să intre el și să fie sigur de dragostea ei; ea era un copil, prin urmare nu constituia un pericol pentru modul său de viață, sau pentru reputația lui de preot; ea era frumoasă iar lui îi plăcea frumusețea; și în ultimă instanță, ceea ce el nu recunoștea, ea umplea spațiul gol, pe care Dumnezeu nu-l putea umple, pentru că ea era caldă, blândă și avea sentimentul solidarității umane.
N-ai să pleci la ea și știi bine asta. Tu aparții Bisericii și îi vei aparține EI întotdeauna. Tu ai o adevărată vocație. Acum ne vom ruga, iar eu voi adăuga trandafirul în rugăciunile mele tot restul vieții de acum înainte. Domnul Nostru ne trimite multe supărări și dureri în timpul trecerii noastre spre viața eternă. Trebuie să învățăm să le suportăm, eu la fel de mult ca și tine.
Departe de Fee, de frații săi, de Luke, de toți cei care fără cruțare îi dominaseră viața, Meggie descoperi relaxarea pură; în capul ei se țesea și se deșira un întreg caleidoscop de gânduri, ca un roman. Pentru prima dată nu-și mai ținea trează conștiința. Surprinsă, descoperi că a-i menține cuiva mintea total ocupată de gânduri, era cea mai eficientă blocadă împotriva activității mentale a unei persoane.
Simțea lipsa educației, pentru că aceasta era o greșeală pe care nici o experiență în timp nu o putea compensa.
Nu era bine să înceapă cu el, dar într-un anume fel, Ralph era ca și Dumnezeu, totul începea și se sfârșea cu el.
Am patruzeci și patru de ani și ea are douăzeci și șase; nici unul nu mai suntem copii, dar se pare că eu sunt, de departe, cel mai imatur.
Te cunosc foarte bine. Știu că ești mândru, că ești îndrăgostit de ideea de a fi preot, ești foarte conștient de unicitatea ta. Este posibil să fi avut nevoie de această lecție deosebită, pentru a înțelege că, înainte de toate, ești om și prin urmare, nu ești unic, așa cum credeai.