Trăim paradoxul unei generații excepțional de inteligente, dar profund nepregătite pentru viață. Tinerii de astăzi înțeleagă sisteme complicate, procese abstracte, vorbesc fluent limbi străine, navighează prin tehnologie cu o naturalețe uluitoare. Și totuși, dincolo de toate aceste abilități, se prăbușesc sub greutatea emoțiilor simple, a responsabilității personale, a relațiilor autentice.
Nu e vina lor. Este, mai degrabă, rezultatul unei rupturi continue dintre generații. Părinți absenți, fie plecați la muncă în afara țării, fie absorbiți de propriile ecrane, griji sau oboseală. Copii care au crescut în camere tăcute, cu internet de mare viteză și afecțiune de mică intensitate. În absența unor modele vii, ei au căutat să împreuneze sensul vieții din tutoriale, meme-uri sau rețele sociale.
Apoi sunt ceilalți părinți, care au confundat iubirea cu controlul total. Care au făcut totul în locul copiilor lor, crezând că astfel înlătură suferința. Au anulat greșeala, efortul, frustrarea – adică exact experiențele care construiesc reziliența.
Astăzi, avem tineri empatici cu animalele, dar indiferenți cu semenii. Vorbesc despre valori, dar nu știu care le sunt. Sunt sensibili, dar nu-și cunosc propria sensibilitate. Au emoții, dar nu au limbajul pentru a le exprima. Este o generație care, inevitabil, va fi pusă la încercare. În acele momente, unii vor cădea în depresie, alții se vor împietri. Dar mulți vor renaște mai limpezi, mai puternici, mai vii.
Totul ar fi putut fi mai ușor, dacă nu i-am fi lăsat singuri în timp ce eram lângă ei.
Jurnal de Bucovina 