încă un pas
pământul crapă
o falie enormă se cască
de o parte, ei
de cealaltă, eu.
privesc în jos
vid absolut
îl simt
intrându-mi în creștet
mă golește
de orice impuls…
de orice gând…
toate mă părăsesc
și se aruncă
cu capul înainte
în prăpastie
parcă ar vrea să o umple;
m-au lăsat pe margine
un trup găunos.
singură o întrebare răsare
din acea tăcere oribilă:
…
să mă arunc după ele?
…
Autor: Tudor Caciur-Aioanei
Jurnal de Bucovina 