Pentru că vara nu se măsoară în zile sau destinații, ci în amintiri care nu se uită niciodată

Există ceva magic în felul în care vara se lipește de suflet. Poate că e lumina aceea specială a dimineților lungi sau poate mirosul de iarbă proaspăt cosită, gustul de cireșe coapte, de zmeruă, căpşuni, promisiunea unei libertăți fără program. Vara nu e doar un anotimp. E o stare de spirit. E momentul în care timpul pare că încetinește și viața respiră altfel.

Pentru unii, vacanța de vară e despre plecat departe. Marea care te absoarbe cu tot cu griji, muntele care te înalță în liniște, drumurile necunoscute care devin parte din povestea ta. Pentru alții, e despre rămas aproape. Curtea bunicilor, camera în care ai crescut, străzile din orașul tău care vara par mai tăcute, mai ale tale. Fiecare are vara lui, și nimeni n-are dreptul să spună că una e mai valoroasă decât alta.

Ce rămâne, însă, din toate verile trecute sunt amintirile. Cele simple. Cele care nu s-au planificat în avans, ci s-au întâmplat. O plimbare la miezul nopții cu cineva drag. O carte citită în hamac, când ți-era lene să te mai ridici. Un sărut furat pe o alee pustie. Un apus care ți-a pus ordine în gânduri. Un râs prelung, sincer, până la lacrimi, cu prietenii. Amintiri care nu costă, dar valorează cât o viață întreagă.

Vara e, cumva, o șansă la reîncărcare. Nu doar a bateriilor, ci a inimii. Să tragi aer în piept, să uiți pentru o clipă tot ce e apăsător și să-ți aduci aminte cine ești, de fapt, când nu ești grăbit. Vara îți dă voie să fii. Să greșești fără să te judeci, să visezi fără să te temi, să iubești fără să-ți calculezi fiecare pas.

Într-o lume în care toți aleargă spre ceva, vacanța de vară e printre puținele momente în care mai putem trăi prezentul cu adevărat. Așa că, oricum ar arăta vara ta, las-o să fie a ta. Umple-o cu sens, nu cu planuri. Cu oameni buni, cu râsete, cu tăceri pline, cu emoții nefiltrate.

Pentru că vara nu se măsoară în zile sau destinații, ci în amintiri care nu se uită niciodată.

Autor: Dragoş Huţuleac

Lasă un comentariu