Uneori, cele mai puternice momente nu vin din cuvinte mari sau din promisiuni ambalate frumos. Uneori, e de-ajuns o strângere de mână, o atingere care nu cere nimic, dar oferă totul.
Nu știu dacă există o formă mai profundă de manifestare a grijii decât aceea de a simți ce-i lipsește celuilalt, chiar înainte ca el însuşi să știe.
Mi-a fost frig. Nu frig de acela care se vede, ci de cel care se simte în oase și în suflet. Și ea a știut. N-a întrebat. N-a comentat. Doar mi-a luat mâna și a ascuns-o sub eșarfa ei. Să o încălzească. Un gest. Un detaliu. Și totuși… în acel moment, mi-am dat seama că niciodată nu o să accept mai puțin. Niciodată!
Poate că nu vom fi împreună. Poate că drumurile noastre se vor despărți înainte să înceapă cu adevărat. Dar acel gest, acel moment, o să-mi rămână. Pentru că mi-a arătat ce înseamnă prezența care mângâie, afecțiunea care nu strigă, grija care nu se cere, ci se oferă.
Suntem, de prea multe ori, hipnotizați de gesturi grandioase. Dar adevărul e că ne îndrăgostim sau rămânem pentru totdeauna legați, de o simplă clipă în care cineva ne-a văzut exact așa cum eram: vulnerabili. Și în loc să plece… ne-a ținut mai strâns.
Autor: Dragos Hutuleac
Jurnal de Bucovina 