Oameni și limite: Lecții din FERMOARUL CERULUI

FERMOARUL CERULUI

NICOLAE HULPOI

FERMOARUL CERULUI este o carte despre oameni și limite. Despre cum postul cu apă poate transforma mintea, trupul și sufletul. Nu este un ghid de recomandări medicale, ci mai degrabă un jurnal de explorare a ceea ce este și ce poate deveni omul atunci când își propune noi experiențe.

Nicolae Hulpoi prezintă postul cu apă ca pe un instrument de resetare al ființei umane din punct de vedere fizic, spiritual, existențial și cultural. Pornind de la știința modernă, sunt explicate și referințe medicale precum rolul autofagiei și care sunt efectele ei în regenerarea celulară până la efectele terapeutice pe care le are privarea de hrană. Organismul elimină celulele îmbătrânite și le repară pe cele defecte, prevenind boli degenerative, eliminând tumori și contribuind la o longevitate sănătoasă.

Se explică clar că senzația de foame nu rămâne constantă. După primele zile, aceasta dispare, iar pofta de mâncare se estompează. În acest context, autorul subliniază faptul că organismul știe până unde poate merge, iar limitele nu trebuie forțate. Hidrocolonoterapia și clismele sunt amintite ca suporturi, dar adevăratul focus rămâne experiența directă a corpului care se hrănește din rezerve, redescoperindu-și echilibrul și vitalitatea.

Postul cu apă se dezvăluie ca o formă de autoviolență asumată, menită să călească voința. Este un exercițiu de răbdare și un mod de a redescoperi pacea interioară. Frica, anxietatatea, senzațiile stranii și gândurile care apar în timpul postului nu sunt semne de slăbiciune, ci etape firești într-un proces nou. Se conturează ideea potrivit căreia adevărata fericire nu se obține din abundența cotidiană, ci din simplitatea vieții și eliberarea de infinitele nevoi cu care ne ticsim zilele. Autorul notează că majoritatea problemelor de sănătate care apar după prima jumătate a vieții pot fi ameliorate cu 7-14 zile de post cu apă.

Lectura oferă și o ancoră spirituală destul de solidă pornind de la exemplul lui Iisus, al lui Moise, al lui Ilie și al marilor preoți ai Bisericii care au postit cu apă timp de 40 de zile și 40 de nopți. Postul nu este doar o formă de abținere, ci apare ca o cale de reîntoarcerea în Edenul Sănătății și al sensului. Isaac Sirul invocă singurătatea ca împărăție a libertății, în timp ce Marcus Aurelius vorbește despre trecerea timpului și semnificația clipei prezente. Răbdarea, credința și bunătatea sunt puse în legătură cu măsura în toate, cu postul, rugăciunea și iubirea, ca principii ce dau valoare prezentului și viitorului.

Concepțiile de odinioară despre foame și boală reflectă o înțelegere profundă a naturii umane și a mecanismelor de supraviețuire. În tradiția românească există convingerea potrivit căreia lipsa hranei pe timpul bolii este firească, la fel ca obiceiul postului înaintea marilor sărbători.

Povestind din propriile experiențe, autorul susține că orgoliile se ofilesc în timpul postului, mintea devine mai clară, dispare senzația de foame după primele zile și apare o  bucurie inexplicabilă însoțită de dorința de a înțelege și de a-i ierta pe ceilalți.

În final, cartea nu oferă rețete ascetice și nu promite miracole, ci invită cititorul să privească dincolo de limitele imediate ale corpului și să reflecteze asupra relației pe care o are cu hrana, trupul și timpul. Este o lectură despre curaj, instrospecție, transformare, despre trăirea fiecărei zile ca și cum ar fi ultima și despre redobândirea unui sens pierdut în tumultul lumii moderne.

 Mesajul este unul clar: nu cantitatea de hrană, ci simplitatea vieții și curățenia interioară aduc adevărata fericire. Practicând postul cu apă, omul meditează la ce poate deveni atunci când se înfruntă pe sine. Învață să se cunoască, să accepte limitele, să se elibereze de egoism. Descoperă cât de puțin îi trebuie pentru a fi viu și fericit.

SECVENȚE DIN INTERIOR:

• Natura umană este vulnerabilă în raport cu 7 influențe maligne: obsesia pentru mâncare și băutură, obsesia sexuală, obsesia pentru bani, furia și ura, lenea și demotivarea, exagerarea propriei importanțe, nihilismul.
• Răbdarea este asociată cu măsura în toate, postul, rugăciunea, bunătatea, iubirea, credința, speranța. Răbdarea dă valoare clipei prezente și celei care va veni.
• Pasajul dintre viață și moarte e altceva decât groaza pe care o simțim cei mai mulți, atunci când ne gândim la acest moment.
• Cine nu a postit se gândește că, pe toată durata postului, senzația de foame e la fel de acută sau chiar mai rea decât cea care apare când prânzul întârzie cu două-trei ore. Ceea ce nu e adevărat, pentru că senzația de foame dispare în a doua zi de post, iar din a patra zi dispare chiar și pofta, dorința de a mânca, la vederea ori la sesizarea mirosului de mâncare.
• Biserica rămâne un safe space, un spațiu al vindecării, unde încă mai poți afla lucruri esențiale pentru rostul și tihna vieții.
• Prin postul lui Iisus, e posibilă reîntoarcerea în Edenul sănătății și al stării de bine.
• Monahii din vechime au ajuns la concluzia că majoritatea neplăcerilor din viața oamenilor sunt autoprovocate, adesea atingându-se nivelul în care dezvoltă un alter-ego maladiv, fiindu-și sieși drac.
• Postul e o condiție necesară pentru dobândirea liniștii interioare și a unui mod mai suplu de a gândi.
• Pacea minții și liniștea sufletului au nevoie nu doar de o știință, ci și de un context favorabil. Să nu ne mai mire, deci, că pacea și liniștea sunt atât de rare azi, pentru cei care trăiesc tumultul lumii…
• Exista pe vremuri, la țară, convingerea că a nu mânca trei zile, într-un episod acut de boală, e ceva firesc și nu trebuie să creeze îngrijorare.
• Foamea zdravănă înseamnă sănătate.
• E foarte probabil ca însuși mâncatul compulsiv și tendința spre îngrășare să fie tot reflexe de supraviețuire, care iau în calcul pregătirea pentru traversarea unei perioade cu resurse alimentare mai scăzute ori chiar absente.
• E ceva deosebit în modul în care funcționează mintea în timpul postului cu apă, în special după ce se depășesc 21 de zile. Trăiești atunci un proces de rafinare și înnobilare a sinelui. Și îndrăznești să te gândești că nu întâmplător a primit omul în Eden porunca postirii ori că tot prin post a încercat omul mereu să reintre în grațiile divinității.
• Sapă în interiorul tău. În interiorul tău este izvorul binelui și întotdeauna are puterea de a tâșni, dacă ai să sapi întotdeauna. – Marcus Aurelius
• Marele defect al planurilor pe termen lung e că pierd din vedere prezentul, ziua de azi, clipa de acum, când orice plan mai lung ar trebui să plece de la conștientizarea clipei, a bucuriei prezente, de la gândul simplu că pâinea e singura grijă cu adevărat importantă a zilei. Altfel, orice plan de lungă durată poate aluneca foarte ușor în robie și idolatrie.
• Gândul la moarte este cel mai bun profesor, fiindcă aduce omul în simțiri.
• Aceasta înseamnă desăvârșirea caracterului: să trăiești orice zi ca și cum ar fi ultima, fără să fii agitat, fără să fii amorțit și fără să fii ipocrit.  – Marcus Aurelius
• Rămâi conștient că viața nu poate fi trăită fără griji, fără mâncare, dar faptul de a reuși să nu mănânci nimic, câteva săptămâni, îți modifică drastic filosofia de viață. Încât, inevitabil, te întrebi: de cât are nevoie omul, cu adevărat, să fie viu și fericit?
• Acolo unde diavolul este prezent, scopul său este întotdeauna deturnarea omului de la rostul său inițial: viața cu sens și mântuirea.
• Obiectivul dobândirii sănătății și restabilirea bucuriei vieții nu trebuie să excludă niciun efort și nicio cheltuială.
• Postul doar cu apă activează o funcție a corpului, în care organismul se hrănește diferit, din rezerve.
• Experiența acestui post, în multe privințe, are ceva inițiatic, mai ales cel de o durată mai lungă. Sentimentul pe care-l dă temporara viețuire fără hrană și (eventual) efectul său terapeutic, efectiv îți îndoiesc ființa, lovind direct în sentimentul de frică și neîncredere față de propriul corp ce se instalează, ușor-ușor, în fiecare om după o anumită vârstă.
• Prin autofagie se elimină celulele îmbătrânite, se repară celulele defecte, se vindecă o serie de boli degenerative, se previn și chiar se pot trata tumorile. În anumite situații, poate interfera cu terapiile anticancer, însă nu se face niciodată referire la autofagia indusă de posturile de lungă durată, ci la cele de scurtă durată, eventual la posturile intermitente.
• Fiul lui Dumnezeu a onorat cu naturalețe comportamentală epoca în care a ales să se întrupeze și n-avem niciun motiv să nu credem că și azi ar umbla că un oarecare pe stradă. Dumnezeu vorbește întotdeauna sufletelor, iar sufletele, în esența lor, rămân la fel.
• Comunismul a spulberat elitele care i s-au împotrivit, a controlat anumite paliere ale societății, a limitat până la anihilare libertatea de gândire, însă familia a rămas un spațiu sacru, unde nu a vrut ori n-a putut să pătrundă.