„Când voi crește, nici eu nu voi iubi pe nimeni.”

Mama nu-l iubește pe tata.
Tata nu o iubește pe mama.
Când voi crește, nici eu nu voi iubi pe nimeni.
Noaptea, iar s-au certat. Credeau că nu aud.
Crengile băteau în fereastră, ploaia lovea acoperișul și mi-era foarte frică.
Plângeam încet, fără să scot vreun sunet.
Nici măcar cățelușul de pluș nu mă putea consola.
Cumva, am adormit.
Am visat că totul era bine.
Mama s-a îndrăgostit iar de tata, iar tata de mama.
Toți trei ne plimbam împreună.
Ploaia și vântul încetaseră.
Mama îl îmbrățișa pe tata, copiii râdeau, iar păsările ciripeau.
Era vară, mijlocul lui iulie.
Dar era doar un vis.
Dimineața vine cu nori de toamnă.
Mama zgomotă vasele în bucătărie, se pare că micul dejun va fi curând.
Minunea iar nu s-a întâmplat.
Poate mâine se va întâmpla?
Tata va veni de la muncă, mirosind a ger.
Îmi va aduce un tort mic, mamei îi va oferi un buchet de trandafiri.
Mama își va pune o rochie frumoasă, își va vopsi unghiile,ne vom așeza la masă, vom lua cățelușul de pluș, vom mânca tort, vom cânta cântece și nu ne va fi frică.
Trebuie să cântăm împreună — este extrem de important! 🎶
Trebuie să râdem mai tare și să ne îmbrățișăm mai des.
Ca băieții și fetele să nu se teamă noaptea.
Sub pătură, ținând strâns jucăria de pluș, copiii să înțeleagă că nu trebuie să plângă.
Doar să nu auzim niciodată cuvintele rostite de un copil:
„Când voi crește, nici eu nu voi iubi pe nimeni.”

Autor: psiholog, Anichitei Biatrice Ioana