Multă vreme am trăit cu senzația că lucrurile pur și simplu mi se întâmplă. Dacă aveam un eșec, dădeam vina pe context, pe oameni, pe noroc. Dacă reușeam ceva, era “pentru că așa a fost să fie”. Îmi era mai comod să mă consider o victimă a circumstanțelor decât autorul propriei mele povești.
Totul s-a schimbat în clipa în care am început să înțeleg ce înseamnă, cu adevărat, responsabilitatea personală. Nu ca pe o povară, ci ca pe o putere.
Când am încetat să mai caut vinovați și am început să-mi asum alegerile, bune sau rele, am descoperit că de fapt îmi recâștigam libertatea. Era paradoxal: cu cât acceptam mai mult că eu am provocat consecințele, cu atât simțeam că pot schimba mai multe lucruri.
A fost un proces dureros la început. Să recunoști că o relație a eșuat pentru că eu nu am comunicat, că o oportunitate s-a pierdut pentru că eu am amânat, că un vis s-a stins pentru că eu ailm renunțat….nu e chiar ușor. Dar e singura cale spre creștere, spre dezvoltare.
Astăzi, viața mea nu e perfectă, dar e a mea. Fiecare decizie, chiar și cele mici, are greutatea conștientizării. Nu mai trăiesc cu sentimentul că sunt un pasager, ci un conducător.
Asumarea responsabilității nu mi-a adus liniște imediată, dar mi-a adus claritate. Nu mai aștept ca alții să-mi rezolve frustrările sau să-mi repare greșelile. Am învățat să le înfrunt, să învăț din ele și să merg mai departe.
Privind în urmă, pot spune că momentul în care am început să-mi asum cu adevărat alegerile a fost momentul în care am început să trăiesc cu sens.
Autor: Dragos Hutuleac
Jurnal de Bucovina 