ULTIMA VALE VERDE  – între Hitler și Stalin, la granița dintre luptă și speranță

ULTIMA VALE VERDE este o epopee istorică despre supraviețuire, speranță, credință și curaj, inspirată din fapte reale. În cele 621 de pagini publicate de Editura Trei, Mark Sullivan surprinde drama unor oameni prinși între două forțe opresive: armata lui Hitler și trupele lui Stalin. Povestea urmărește destinul soților Emil și Adeline Martel, doi ucraineni de origine germană, care luptă cu disperare pentru a-și salva familia în timpul celui De-al Doilea Război Mondial. Este o mărturie dureroasă despre ce înseamnă să trăiești între două regimuri care, deși opuse ideologic, se aseamănă prin cruzime.

Cartea conturează cu realism și empatie Europa de Est în anii 1930-1940, incluzând evenimente istorice precum Revoluția Bolșevică, Holodomorul (foametea ucraineană din 1932-1933) și Al Doilea Război Mondial. Urmărind destinele personajelor, cititorul înțelege cum, atât sistemul sovietic, cât și Partidul Nazist au distrus vieți în numele puterii absolute. Sullivan folosește simboluri puternice și sugestive: ursul rusesc, imagine a dominației staliniste și a terorii poliției secrete OGPU, și lupul nazist, simbol al brutalității hitleriste.

Autorul aduce în prim plan și alte realități istorice mai puțin cunoscute, precum soarta germanilor de la Marea Neagră, colonizați în sudul Ucrainei încă din vremea împărătesei Ecaterina cea Mare, sau persecuțiile împotriva așa-zișilor culaci, categorie în care se încadrează și tatăl Adelinei. În 1931, Stalin plănuia să controleze populația prin foamete, iar episodul cutremurător al Marșului Morții descrie suferința celor siliți să-și părăsească locuințele și să străbată kilometri întregi în frig, foamete și teroare. Finalul aduce o formă de dreptate istorică: naziștii sunt recunoscuți după grupa de sânge tatuată pe braț și judecați pentru crime de război și crime împotriva umanității.

Acțiunea urmărește îndeaproape familia Martel, prinsă la mijloc, între două armate rivale. Pentru a evita deportarea în Siberia, aceștia iau decizia dureroasă de a urma ofițerii naziști care promit protecție germanilor cu sânge pur, în speranța că vor reuși să emigreze în Vest. Astfel începe un adevărat marș al morții, presărat cu viscol, foamete, lupte între tancuri și teamă constantă. Singurul scop rămâne același: să-și protejeze copiii și să găsească la capătul drumului, o vale verde în care să poată trăi liber.

Mark Sullivan arată cu finețe cum războiul transformă oamenii, dar și cum iubirea și credința pot da sens suferinței. Emil devine simbolul forței și al sacrificiului, un om care învață că uneori trebuie să renunți la tot pentru a merge mai departe. Adeline este întruchiparea credinței și a speranței. Ea nu încetează niciodată să se roage și să spere în ajutorul divin, chiar și atunci când totul pare pierdut.

Printre paginile cărții se ascund lecții de viață simple, dar profunde: să iubești, să râzi, să ierți, să crezi și să continui drumul chiar și când nu mai vezi nicio ieșire. Este o poveste care nu vorbește doar despre trecut, ci și despre puterea interioară a omului.

ULTIMA VALE VERDE este mai mult decât o lectură despre război, este o poveste despre supraviețuire, dragoste și credință. Prin destinul lui Emil și al Adelinei Martel, Mark Sullivan arată cum oamenii simpli pot deveni eroi atunci când refuză să renunțe la speranță.

Mesajul final este profund uman și, surprinzător, optimist: oricât de greu ar fi, lumina și binele pot învinge răul, iar întunericul nu durează veșnic. Viața nu se măsoară în posesiuni sau răzbunări, ci în recunoștință, pace interioară și iubire.

Rar mi se întâmplă să pun o carte într-un top personal, dar ULTIMA VALE VERDE se află pentru mine, în top 3 al celor mai bune lecturi din acest an, alături de FIECARE MOARE SINGUR și CERCUL SCRIITORILOR DIN VIENA. Sunt cărți care nu se termină odată cu ultima pagină.

Această carte emoționantă le amintește cititorilor să prețuiască viața, familia, libertatea, credința și să nu uite niciodată că, indiferent de greutățile întâlnite, există întotdeauna o cale verde la capătul drumului.

SECVENȚE DIN INTERIOR:

• Se opri să cerceteze casa pe care o construise el însuși, cu mâinile goale, chinuindu-se să-și alunge orice gânduri de milă sau regret. O casă era doar o casă, nimic mai mult. O să mai fie și altele. Emil învățase pe pielea lui că, în viață, e mai bine să renunți la ideea de a ține la lucrurile tale.
• Cineva mi-a zis cândva că, dacă te rogi întruna pentru ceva, nu se poate să nu-l primești la un moment dat.
• Întâi și întâi, comuniștii îi omoară pe toți oamenii deștepți care fac orașele să meargă. Iar acum vor să transforme priceperea cuiva într-o fărădelege ce trebuie pedepsită! Ce s-a întâmplat cu lumea asta?
• Au trecut printr-un viscol. Au trecut prin mijlocul unei lupte între tancuri. Și au supraviețuit! Toți patru. Loviți, învinețiți, dar n-aveau nimic major rupt.
• Când era flăcău, învățase că, în comunism, cheia supraviețuirii era să-ți ții gura, să-ți faci treaba și să nu aspiri să fii maistru în vreun fel. În cele trei luni de când părinții îl lăsaseră de capul lui, învățase că oamenii care răspundeau, oamenii care voiau să facă lucrurile mai bine, aceia se întâmpla că dispăreau sau mureau tineri.
• Dumnezeu îi ajută pe cei care se ajută singuri.
• Familia noastră înseamnă acasă. Câtă vreme suntem împreună, indiferent unde suntem, suntem acasă. Acum, aici, suntem acasă.
• Pe Emil nu-l durea capul de politică sau de cine stăpânea pământul pe care el și familia lui treceau în ziua aceea. Tot ce voia era să călătorească spre vest atât de departe, să nu mai vadă niciodată vreun comunist în fața ochilor câte zile o mai fi avut. Putea să sufere o vreme să meargă sub protecția naziștilor, dar când ar fi prins o ocazie să o ia spre vest, departe de ticăloșii ucigași și inumani, avea de gând să facă asta.
• Râsul îți ține inima tânără. Să râzi măcar o dată pe zi. De două ori e și mai bine.
• După optzeci și unu de ani pe pământul acesta am ajuns să cred că misiunea noastră în viață e să răzbim, să fim blânzi, să lăsăm mereu trecutul în urmă și să nu ne cramponăm prea tare de viitor. Dacă e neapărat nevoie să te uiți în urmă, încearcă să găsești frumusețe și lucruri bune pentru tine în fiecare cruzime care ți se face. Dacă e neapărat nevoie să te uiți la viitor, încearcă să nu ai așteptări. Încrede-te în Dumnezeu să te îndrume!
• Visurile devin realitate dacă le ții în inimă și tot ce faci e din inimă.
• Atotputernicul, Dumnezeu, Divinitatea, Inteligența Universală, cum vrei să-i zici, sunt toate una. Dumnezeu ne aude și ne ajută, mișcă luna și soarele pe cer pentru noi dacă îi cerem așa cum se cuvine. Și visurile devin realitate.
• Ce-i pune pe oameni să facă asemenea rău? Sunt ființe umane acestea? Nu văd că atunci când omori pe cineva sau distrugi un loc sfânt, credința nu moare niciodată? Nu văd că în ruinele sufletului și clădirilor deopotrivă lucește întotdeauna ceva?
• În lungile zile petrecute în căsuța sa, ajunsese să priceapă că o bună parte din viața lui fusese la mila unei armate cuceritoare și a unui dictator. Bolșevicii îl detronaseră pe țar, iar Stalin a distrus întreaga Ucraină. Apoi Hitler. Apoi Stalin și-a luat-o înapoi. Emil se hotărâse că vrea să meargă mai departe unde nu mai sunt armate cuceritoare și în mintea lui asta însemna spre vest, peste ocean, cât mai departe imaginabil de locul de unde plecase.
• Știu pe propria-mi piele că întunericul nu e veșnic.
• Și dumneata m-ai salvat pe mine și fiecare dintre noi se salvează pe sine, cumva, în fiecare zi.
• Viața nu e ceva ce ți se întâmplă; e ceva ce ți-e dat ție anume și toată viața ta e un voiaj binecuvântat de explorare. Dar nu vezi viața cu claritate și nici nu te bucuri din plin de ea decât atunci când voiajul a ajuns aproape de final.
• Începea să creadă că ura domina lumea. Ura era, fără doar și poate, în fiecare experiență cruntă pe care o îndurase în toată viața lui.
• Sunteți aici să vă revanșați pentru acțiunile distructive de agresiune ale lui Adolf Hitler la adresa poporului sovietic. Hitler a cucerit Poltava în 1941 și-a transformat-o în baza lui pentru bombardierele care au atacat Moscova și Stalingradul și-a omorât zeci de mii de ruși nevinovați. Sunteți în acest loc să reconstruiți ce-ați distrus. Puteți merge acasă când terminați. Nicio zi mai devreme.
• Ai inima unui erou, dar ești doar un om. Ai limite. Nici măcar tu nu poți continua singur, nu poți face totul de unul singur.
• Emil s-a stins la vârsta de șaptezeci și cinci de ani, un bărbat mulțumit, pentru care viața începuse sub opresiune și continuase în sărăcie și foamete, ca să sfârșească în libertate, binecuvântată cu belșug dincolo de cele mai nebunești visuri.
• În fiecare dimineață înainte și după moartea lui Emil, Adeline se dădea jos din patul ei din Bozeman, se punea în genunchi și-i mulțumea lui Dumnezeu pentru bunăstarea lor miraculoasă. Își termina ziua în același fel. Cei care o știau de decenii spuneau despre ea că era mereu veselă, indiferent ce se întâmpla, și recunoscătoare pentru fiecare binecuvântare pe care i-o dăduse viața.