Tudor Caciur-Aioanei: „Paradox”

Orice suflet își caută fericirea, e în natura tuturor.

Dacă nu o găsesc, se simt

goale, incomplete, au o viață neîmplinită

și abia ce reușesc să părăsească această lume,

îngreunate fiind de atâtea regrete.

Așa consumăm noi fiecare moment:

căutând fericirea. Unii o găsesc

într-o casă frumoasă, la o masă

împărțită cu familia, cu un prieten

sau chiar cu un străin. Pentru alții,

ea se află în foșnetul frunzelor

de sub picioarele lor, în mângâietoarele raze

de soare, în galopul obraznic al vântului…

Mai sunt și acele suflete mândre

care se văd puternice și se bucură

de puterea lor, se știu sus și vor să se apropie

tot mai mult de vârful de după nori;

fiecare metru urcat e o injecție de extaz.

Foarte mulți, totuși, sunt cei care-și găsesc

fericirea în faptele altora: poate că,

iubind, se bucură de bunăstarea celui

căruia i-au oferit totul. De asemenea,

în ciuda a ceea ce ar crede unii, fericirea

poate fi cuprinsă și în câteva frumoase rânduri

 de cuvinte, între două coperți groase sau

 în succesele vreunui personaj fictiv.

Cele mai reușite îți acaparează viața întru totul!

…Nu putem, din păcate, să îi ignorăm

nici pe aceia ce trăiesc pe dos, oamenii

cărora durerea le aduce zâmbete,

iar care urletelor le răspund cu râsete;

ce pornire înspăimântătoare!

Totuși ei tot bucurie îi spun.

Iată mult dorita fericire! Priviți

pe unde umblă! Și printre prieteni,

și în pustiu, cu bestiile și stihiile…

Crește chiar și pe pereți de case și în inimi

 otrăvite, deci nu este trezită doar de

laurii biruinței sau de mângâierea mamei…

 Ce sentiment paradoxal!

Apare oriunde, dar nu îl găsește nimeni!

Autor: Tudor Caciur-Aioanei

Lasă un comentariu