Tudor Caciur-Aioanei: „Stricăciune”

Balaurul nu a fost răpus.

A fugit de suliță,

s-a retras în bârlog,

lăsându-și în urmă solzii

și o dâră de sânge.

‎

Crezându-l mort,

vă fericiți și beți,

iar șarpele,

târându-se leneș

pe sub pământ,

înghite bolovani,

sfarmă rădăcini

mănâncă tot, crește,

ucide, cu o ură oarbă…

‎

Viermele roade la inima mea,

ca la un măr putred;

mă omoară…

Autor: Tudor Caciur-Aioanei