Îmi place să stau vara la țară. Nu e o evadare, ci mai degrabă o întoarcere. O revenire la un ritm care seamănă mai mult cu cel al inimii decât cu cel al notificărilor de pe telefon. La țară, timpul curge altfel. Diminețile încep devreme, nu din obligație, ci pentru că e păcat să ratezi răcoarea proaspătă a zorilor. Pentru că soarele nu te anunță cu o alarmă, ci cu o lumină blândă pe obraz care are puterea de a se aşeza si pe suflet.
Aici, corpul reînvață mișcarea. Nu mai e nevoie de sală sau de pași numărați pe un ecran. E suficient să mergi în grădină, să cari o găleată de apă, să culegi plante, câteva mere văratece sau să dai o mână de ajutor la cosit. Efortul de la țară nu e un chin, ci o formă de echilibru. Te încordezi, dar te și eliberezi. E un altfel de oboseală, una care la finalul zilei nu te stoarce, ci te împacă.
Lipsa semnalului la telefon nu mai e un inconvenient, ci o binecuvântare. Deconectarea devine reală. Îți auzi mai bine gândurile, vezi mai clar chipul celui de lângă tine, simți cu adevărat ce mănânci, ce miroși, ce trăiești. Nu ești întrerupt din fiecare clipă de o alertă, un mesaj, o reclamă. Aici, liniștea nu e gol, ci spațiu pentru ce contează.
Plimbările prin pădure sau pe ulițe devin momente de reconectare. La tine, la natură, la lumea care nu se grăbește. Simți pământul sub pași, auzi frunzele, privești cerul fără să-l fotografiezi. La țară, frumusețea nu e de postat, ci de trăit. Adevărul e că aici, nici nu-ți vine să faci poze…ți-e teamă că n-ai cum să surprinzi ce simți.
Îmi place vara la țară pentru că e singurul loc unde liniștea e mai puternică decât zgomotul gândurilor. Unde ziua are un început și un sfârșit natural, fără termene limită și griji fabricate. Unde nu trebuie să fii altceva decât ești. Și poate asta e, de fapt, cel mai bun motiv. Vara la țară mă lasă să mă întorc la mine.
Autor: Dragos Hutuleac
Jurnal de Bucovina 