Nu știu ce e iubirea după manual. Nu m-a convins nici DEX-ul, nici filmele, nici rețetele livrate cu fundiță roz de influencerii de pe Instagram, Tik-tok, etc. Dar știu atât: dacă prezența cuiva te face să vrei să fii mai bun, să te trezești altfel dimineața, să nu mai fii omul de ieri, atunci, da… e dragoste.
E dragoste când nu mai amâni. Când vrei să te ții de promisiuni. Când vrei să-ți învingi fricile, să-ți îndrepți greșelile, să nu-ți mai fie lene şi lehamite de tot şi de toate. Când simți că a merita iubirea cuiva înseamnă, în primul rând, să fii sincer cu tine. Să devii versiunea aceea de tine despre care ai tot spus că vei deveni „într-o zi…”.
E dragoste atunci când nu mai vezi compromisurile ca pe renunțări, ci ca pe alegeri firești. Când nu simți că pierzi, ci că te aduni. Când nu vrei să impresionezi, ci doar să fii un om în care celălalt poate avea încredere. Un adăpost. O lumină care nu orbește, ci călăuzește.
E dragoste când știi că nu e vorba doar de fluturi în stomac, ci și de tăceri la masa din bucătărie, de mâna întinsă când cazi, de „Sunt aici” spus fără aplauze. Când nu te mai uiți în oglindă căutând defecte, ci te uiți și te întrebi: „Oare azi am fost un om bun pentru ea? Pentru el? Pentru noi?”
Pentru că da, dragostea nu e despre cum te face celălalt să te simți. E despre cum te face să vrei să devii. Și dacă te trezești în fiecare zi cu dorința asta în tine, fără să simți vreo obligație, ci o bucurie ciudat de liniștitoare… atunci, crede-mă: e dragoste.
Nu perfectă. Nu de poveste. Nu garantată.
Dar reală.
Și merită.
Autor: Dragos Hutuleac
Jurnal de Bucovina 