Românesc și valoros: POȚI ȘI MERIȚI MAI MULT!

Observ, destul de frecvent, o reticență în a acorda credit autorilor români, mai ales celor contemporani, de parcă profunzimea sau valoarea s-ar găsi cu precădere în cărțile scrise peste hotare și mai puțin aici, acasă. Și totuși, mulți dintre scriitorii noștri ascund voci autentice, sincere și puternice, care merită descoperite.

Privind mai atent, îmi dau seama că nu este vorba doar despre literatură. În general, avem tendința de a subestima tot ce vine de la noi, fie că e vorba despre medici, profesori, polițiști sau chiar despre conducătorii pe care îi alegem, comparându-i ulterior nefavorabil cu cei din alte țări. Cumva, tot ce vine din exterior pare să poarte automat o etichetă de calitate, iar ce avem aici este privit cu rezervă sau chiar desconsiderat.

Desigur, multe lucruri din afară ne sunt de folos și merită apreciate, însă și aici, în a noastră țară dragă, există valori, oameni, locuri, lucruri și idei care merită să primească cel puțin aceeași prețuire.

Și pentru că puterea exemplului contează, am ales ca această recenzie să fie dedicată unui autor român. Mai mult decât atât, întrucât în această perioadă îmi doresc să lucrez la capitole ce țin de dezvoltarea personală, am ales cartea IRINEI BINDER – POȚI ȘI MERIȚI MAI MULT. N-a fost nevoie de mare efort pentru a-mi capta atenția, ideile ei au reușit asta încă din primele pagini.

Această carte este mai mult decât o simplă lectură, este un ghid pentru o viață trăită conștient, cu demnitate. Pornind de la dorința de a-și ajuta o bună prietenă să depășească o etapă grea, Irina Binder construiește mesajul cărții în jurul unei idei simple, dar esențiale: Liniștea vine din ceea ce faci pentru tine, iar răbdarea devine cel mai loial aliat al tău. Respectul pe care vrei să-l primești de la ceilalți începe cu respectul pe care ți-l acorzi ție însuți. Nu trebuie să aștepți ca cineva să te salveze, poți face asta și singur.

Pagină după pagină, autoarea aduce în prim plan valoarea conexiunilor autentice și nevoia de echilibru între timpul petrecut în liniște și energia pe care o primim de la ceilalți. Ea ne îndeamnă să nu facem compromisuri care dor în tăcere și, din tot ce ne oferă lumea, să alegem doar ceea ce ne reprezintă și ne luminează.

Cu aceeași sensibilitate vorbește despre oamenii care ne-au fost alături pentru o vreme, dar pe care viața i-a purtat în alte direcții. Chiar dacă nu mai fac parte din prezent, ei rămân pentru totdeauna într-un colț tăcut al inimii.

Cartea nu se limitează doar la emoții și trăiri. Ea propune și pași concreți de urmat: apropierea de Dumnezeu, gestionarea atentă a timpului și a banilor, prioritizarea sănătății și a unei alimentații conștiente, selecția atentă a oamenilor din jur, exercițiul recunoștinței, reducerea timpului petrecut în mediul virtual și orientarea către o viața reală și autentică. Irina ne reamintește că binele nu trebuie să rămână blocat într-un loc, într-un om sau într-o intenție. El trebuie să circule, să înflorească și să ajungă la cei care au cea mai mare nevoie de el.

La final, cititorul este recompensat cu 52 de provocări săptămânale, menite să îl ajute să devină cea mai bună versiune a sa. Acestea acoperă domenii diverse, de la sănătatea fizică și echilibrul emoțional până la dezvoltarea creativității și a abilităților sociale. Fiecare provocare este însoțită de o altă recomandare de carte care oferă informații și inspirație suplimentară.

SECVENȚE DIN INTERIOR:

  • Liniștea vine din ceea ce știi că faci pentru tine. Răbdarea devine aliatul tău cel mai loial.
  • Respectul pe care îl primești de la ceilalți începe cu respectul pe care ți-l acorzi ție însuți. Nu trebuie să aștepți să fii salvată. Salvează-te tu!
  • Binele nu trebuie să rămână blocat într-un loc, într-un om, într-o intenție. Trebuie să circule, să înflorească, să ajungă la cei care au cea mai mare nevoie.
  • Cu toții suntem răi în poveștile cuiva.
  • Lumea ta se reduce la câțiva oameni. Cei adevărați. Cei care nu pleacă, nu se ascund, nu fug de durerea ta.
  • Cititul nu este doar un hobby. Este o formă de iubire de sine, un exercițiu de creștere, o punte spre o viață mai bogată, mai frumoasă, mai conștientă.
  • Să te desparți fără să urăști este un act de curaj și de iubire față de propria persoană. Este declarația ta de independență emoțională. Este conștientizarea faptului că viața te poartă mereu înainte, iar ura te ține captiv în trecut.
  • Fericirea nu este o uniformă pe care trebuie să o îmbraci pentru a-i mulțumi pe alții. Fericirea nu se măsoară în numere pe cântar sau în conturi bancare. Fericirea este o alegere, o alegere profundă de a te iubi așa cum ești, de a-ți da voie să fii imperfect, de a te ridica din fiecare cădere cu un zâmbet și cu hotărârea curajoasă de a continua.
  • Fiecare dintre noi are puterea de a dărui – o vorbă bună, un zâmbet, o mână întinsă atunci când nimeni nu se așteaptă. Poate că nu le considerăm lucruri mari, dar ele sunt acele fire nevăzute care țes legături puternice între oameni, între inimi, între generații.

Lasă un comentariu