Timp de generații, școala a fost prezentată drept drumul sigur către reușită. Mesajul transmis elevilor a fost simplu: cu cât înveți mai mult, cu atât vei urca mai sus pe scara socială. Această idee nu este în sine greșită însă a devenit, în timp, o promisiune incompletă, uneori chiar înșelătoare.
Acum o jumătate de secol, educația era într-adevăr un factor puternic de diferențiere. Accesul la lieu sau la universitate era limitat, iar selecția era dură. Faptul că terminai o formă de învățământ conta enorm, pentru că nu era ceva obișnuit. Diploma semnala nu doar cunoștințe, ci și apartenența la o elită educațională.
Astăzi însă, contextul s-a schimbat radical. Accesul la educație s-a extins, admiterea s-a relaxat, iar universitățile concurează pentru studenți. În teorie, democratizarea educației este un progres. În practică, ea a dus și la o diluare a selecției calitative. Diploma nu mai este un indicator suficient al competenței, iar piața muncii știe acest lucru.
Problema nu este doar una de acces, ci și de mentalitate cultivată în școală. Elevii sunt învățați că succesul vine din conformare: să fii cuminte, să respecți regulile, să îți faci temele, să nu deranjezi. Sistemul educațional îi recompensează exact pentru aceste lucruri cu burse, diplome, premii, aprecieri publice. Elevul disciplinat primește confirmarea constantă că instituția îl va susține dacă își face partea.
De aici apare ruptura brutală de după absolvire. Pentru că societatea și economia nu funcționează după logica școlii. Pe piața muncii nu există burse pentru cumințenie și nici premii pentru ascultare. Nu există o „autoritate” care să observe efortul și să-l răsplătească automat. În viața profesională, vizibilitatea, inițiativa, curajul de a cere și capacitatea de a te poziționa contează adesea mai mult decât performanța tăcută, muncită ani de zile.
Astfel, mulți dintre elevii buni intră în viața adultă cu așteptări greșite. Ei cred că munca serioasă va fi observată de la sine, că vor fi promovați pentru că merită și că sistemul îi va proteja. În schimb, descoperă că trebuie să lupte pentru fiecare oportunitate, să negocieze, să își construiască relații și să își promoveze singuri valoarea.
În mod paradoxal, tocmai cei care au fost considerați „problematici” în școală par uneori mai adaptați realității. Nu pentru că ar fi mai competenți, ci pentru că au învățat mai devreme să se descurce singuri, să își negocieze poziția și să își asume riscuri.
Nu rezultă de aici (sper), că școala ar trebui să descurajeze disciplina sau învățarea serioasă. Dimpotrivă. Problema este că sistemul educațional continuă să promită o recompensă automată pentru ele, deși societatea nu mai funcționează astfel.
Poate că rolul real al școlii ar trebui regândit. Nu doar să transmită informații și să premieze conformarea, ci să pregătească elevii pentru o lume competitivă, incertă și adesea nedreaptă. Să îi educe nu doar să învețe, ci și să se poziționeze, să comunice, să negocieze, să creeze oportunități.
Pentru că, în realitatea de azi, nu este suficient să fii bun. Trebuie să știi și cum să faci ca acest lucru să conteze.
Autor: Dragos Hutuleac
Jurnal de Bucovina 