Există o dezamăgire tăcută pe care o poți vedea uneori în ochii unui copil. Nu este o dezamăgire zgomotoasă, nu vine cu reproșuri sau explicații lungi. Este o tristețe liniștită, care apare atunci când promisiunile făcute de un părinte – de dragoste, grijă și interes – rămân doar cuvinte.
Copiii nu cer lucruri complicate. Nu cer perfecțiune. Ei cer, în esență, prezență. O îmbrățișare la momentul potrivit, câteva minute de atenție sinceră, un „sunt aici pentru tine”. Pentru un copil, aceste gesturi simple înseamnă lumea întreagă.
Atunci când un părinte promite că va fi acolo, că va asculta, că va avea grijă, copilul crede fără rezerve. Încrederea lui este totală. Dar când acele promisiuni sunt uitate sau amânate mereu, în inima copilului apare o întrebare dureroasă: „Oare nu sunt suficient de important?”
De multe ori, adulții nu realizează cât de mult cântăresc pentru un copil cuvintele și promisiunile lor. Viața devine aglomerată, apar griji, responsabilități și oboseală. Însă, pentru un copil, fiecare promisiune este o speranță.
Un copil poate uita o jucărie care s-a stricat sau o activitate ratată, dar rareori uită sentimentul că a fost lăsat deoparte. Dezamăgirea din ochii lui nu este doar despre momentul pierdut, ci despre dorința profundă de a fi văzut, auzit și iubit.
De aceea, poate că cel mai valoros lucru pe care îl putem oferi copiilor nu este ceva material, ci prezența noastră reală. Să fim acolo atunci când spunem că vom fi. Să ne ținem de cuvânt. Să le arătăm, prin gesturi mici și constante, că sunt o prioritate.
Pentru că, în ochii unui copil, dragostea nu se măsoară în promisiuni… ci în momentele în care alegem să fim cu adevărat prezenți.
Autor: Psiholog clinician Anichitei Biatrice Ioana
Jurnal de Bucovina 