Obsesia lui Trump de a târî Europa în mlaștina războiului său din Iran s-a transformat dintr-o simplă frustrare diplomatică într-o campanie de șantaj pe față. Amenințările cu retragerea trupelor americane din Germania, Italia și Spania, dublate de anunțatele tarife de 25 la sută impuse industriei auto europene, nu sunt altceva decât acte de constrângere de tip mafiot.
Trump mizează pe o presiune brutală asupra liderilor Merz, Meloni sau Sánchez, însă lovește cu cinism nu în politicieni, ci taman în familiile și muncitorii de pe continent, pentru a forța guvernele UE să devină complice în Iran. În timp ce șefii de stat și premierii vest-europeni sunt protejați de salarii mari și tot soiul de privilegii, cetățeanul de rând este cel aruncat sub șenilele asediului trumpist.
Pretextul asaltului asupra Europei a fost servit de comentariul lui Merz legat de umilirea Statelor Unite de către iranieni. Răzbunător și incapabil să accepte un refuz al aliaților strategici, Trump a reacționat ca un vătaf global. A legat imediat și absurd prezența militară americană în Europa de refuzul Germaniei, Spaniei și Italiei de a vărsa sânge în Iran și a decretat pe Truth Social: ”Sunt încântat să anunț că săptămâna viitoare voi crește tarifele pentru mașinile și camioanele din UE care intră în Statele Unite la 25%”. În paranteză fie spus, și nemții ar fi încântați să scape, în sfârșit, de ocupația americană (așa că anunțul Pentagonului a fost foarte prudent – vor retrage treptat doar 5.000 din cei 36.000 de militari activi aflați în Germania).
Asistăm, practic, la un atac la baionetă asupra economiei europene. Lovitura vizează deliberat inima industriei auto germane. Când Trump are în bătaia puștii VW, BMW sau Mercedes, nu conturile lui Merz se golesc. Cei care își pierd locurile de muncă, bonusurile și siguranța zilei de mâine sunt zecile de mii de muncitori din Wolfsburg sau Stuttgart (inclusiv din România, strâns legată de industria auto germană). Prețurile mari pentru mașinile germane exportate în SUA echivalează cu o condamnare la stagnare a întregului continent.
În paralel, Trump aplică strangularea energetică. Șeful de la Casa Albă a respins arogant ultimele propuneri ale Teheranului privind deschiderea Strâmtorii Ormuz, astfel că SUA mențin blocada navală și implicit prețul petrolului Brent la peste 120 de dolari/baril. ”La acest moment nu sunt mulțumit de ceea ce oferă”, a aruncat Trump, într-un dispreț suveran față de consecințe. Astfel, europeanul de rând este forțat să finanțeze, prin prețuri explozive la pompă, la utilități și la alimente, refuzul liderilor UE de a intra în război cu Iranul. Inflația devoratoare din Europa este arma pe care Trump o folosește ca să-i îngenuncheze pe partenerii din NATO.
Mesajul Casei Albe este de o brutalitate mafiotă: ajutați-mă să tranșez un război pe care nu îl pot câștiga singur, sau vă voi sugruma economic. Trump a transformat deceniile de parteneriat transatlantic într-un baros folosit fără discernământ. El amenință că va lăsa Europa vulnerabilă militar și falită economic, exact ca un proprietar dus cu pluta, care taie căldura în plină iarnă pentru a-și forța chiriașii să plătească taxe speciale pentru folosirea mașinii de spălat, a frigiderului și a aragazului.
În tot acest timp, liderii de la Berlin, Roma sau Madrid se ascund în spatele unor iluzii despre ”autonomia strategică” a UE în raport cu SUA, deși în realitate le tremură chiloții de fiecare dată când Trump ridică tonul.
Pentru a-și salva fața în Orientul Mijlociu, SUA presează până la sufocare o Europă a cărei unică vină este dependența de piața și umbrela de securitate americană. Politicienii vor supraviețui cu discursuri sforăitoare, însă nota de plată pentru acest șantaj ordinar este achitată, zilnic, din portofelul tot mai gol al fiecărui cetățean european.
Autor: Adrian Onciu
Jurnal de Bucovina 