Cartea asta mi-a lăsat un amestec ciudat de frustrare și satisfacție. Frustrare pentru că am tot lungit lectura ei din mai până acum, în iunie. Mi se mai întâmplă. Am perioade în care devorez cărți una după alta, și perioade ca aceasta, în care pur și simpu stagnez. Dar nu e vina cărții, repet, e pur și simplu starea mea.
Pe de altă parte, am tot auzit în stânga și-n dreapta că volumul acesta ar fi fost interzis în diverse școli și biblioteci, și evident că asta m-a ambiționat să-l caut și să-l parcurg. Până la urmă, ce poate fi mai tentant decât să guști din fructul interzis?
Și-atunci am înțeles de ce sperie promovarea lui. Pentru că ne arată că fiecare dintre noi avem o șansă. Poate că nu știi de la început care-i calea ta, dar sigur vei descoperi pe drum.
Zilele trecute, cineva mi-a scris că am o energie bună și am darul de a aduna oameni frumoși lângă mine. Nu m-am gândit niciodată la asta în mod conștient, dar privind în spate, tind să-i dau dreptate. Același lucru mi se întâmplă și cu cărțile. Nu pretind că dețin adevărul absolut în materie de literatură, dimpotrivă chiar, am de muncit mult la asta, dar am un magnet aparte pentru poveștile bune și simt că e misiunea mea să le transmit mai departe. Dacă datorită acestor rânduri, un singur om îi dă o șansă și o pune în coșul de cumpărături, fie pentru sine, fie pentru cineva drag, eu simt că am câștigat.
ȘTIU DE CE CÂNTĂ PASĂREA DIN COLIVIE reprezintă prima parte din povestea autobiografică a Mayei Angelou. Deși a trecut prin experiențe cumplite, Marguerite (pe numele să complet), nu s-a lăsat marcată de viață. Nu s-a dat bătută, n-a făcut o dramă din asta, ci a mers mai departe, ca un act de rebeliune în fața destinului.
Destinul fetiței seamănă izbitor de mult cu cel al lui Oprah Winfrey, ambele fiind violate în copilărie. După acest episod cumplit, Maya a rămas cu mustrări groaznice de conștiință, trăind cu impresia greșită că a fost vina ei că agresorul (soțul mamei ei) a fost găsit și ucis mai târziu. Șocul a blocat-o atât de puternic, încât a refuzat să vorbească timp de aproape cinci ani cu cei din jurul ei. Salvarea din această tăcere autoimpusă a venit din partea doamnei Flowers, vecina bunicii, care prin recomandări de lectură și poezie rostită cu voce tare a ajutat-o să-și recapete încrederea și să se exprime din nou. Iată o nouă dovadă că lectura poate salva și schimba vieți! N-am nicio îndoială în privința asta.
Fiind o copilă de culoare în America segregaționistă, din paginile scrise de Maya veți afla informații dure și importante despre rasism, despre cum se vede Al Doilea Război Mondial prin ochii comunității ei, dar și despre ambiția acută de a termina liceul în condițiile acestea, chiar dacă finalul devine cumva revoltător.
Pe lângă contextul istoric, e fascinant să vezi dinamica familiei: cum face față divorțului dintre părinți, cât de mult contribuie implicarea bunicilor și relația absolut superbă pe care o are cu fratele ei.
Cel mai tare îmi place faptul că autoarea nu judecă pe nimeni. Nimeni nu este vinovat pentru ce s-a petrecut în viața sa. Mama era bună așa cum era, tatăl avea rolul lui, bunica devenise un exemplu de voință și putere, iar fratele era pur și simplu minunat.
Când închizi cartea, te lovește și mai tare realitatea când afli cine este acum fetița aceea care refuza să vorbească.
Maya Angelou nu este doar o scriitoare de succes. A devenit una dintre cele mai puternice voci de succes ale Americii. A activat alături de Martin Luther King Jr. și Malcolm X pentru drepturile civile, a fost nominalizată la Premiile Pulitzer și Tony, a fost actriță, regizoare și prima femeie de culoare care a recitat o poezie la ceremonia de învestire a președintelui american, Bill Clinton. Ba mai mult, a primit de la Barack Obama, Medalia Prezidențială a Libertății, cea mai înaltă distincție civilă din SUA.
Când știi de unde a plecat și unde a ajuns, îți dai seama de ce cântă pasărea din colivie.
SECVENȚE DIN INTERIOR:
- În lumea mea, persoana fundamentală era Bailey. Iar faptul că era fratele meu, singurul meu frate, și că n-aveam nicio soră cu care să-l împart era un noroc atât de mare, încât îmi doream să duc o viață virtuoasă doar ca să-i arăt lui Dumnezeu cât sunt de recunoscătoare.
- În Stamps segregarea era atât de intensă, încât majoritatea copiilor negri nu știau cu adevărat și fără niciun dubiu cum arată albii. Știau doar că sunt altfel și sunt de temut și în teama aceasta era cuprinsă dușmănia neputinciosului față de cel puternic, a săracului față de bogat, a muncitorului față de cel pentru care muncește și a zdrențărosului față de cel bine îmbrăcat.
- Citeam mai mult ca niciodată și-mi doream să fiu băiat. Horatio Alger era cel mai mare scriitor din lume. Eroii lui erau întotdeauna buni, câștigau mereu și erau mereu băieți.
- În afară de Mami și de unchiul Willie, oamenii mi-au acceptat refuzul de a vorbi ca pe o urmare firească a întoarcerii fără voie în Sud.
- Omul comunică cu semenii lui prin limbă și doar limba e ceea ce-l desparte de animalele inferioare.
- Cuvintele înseamnă mai mult decât ce e așternut pe hârtie. Glasul omului e cel care le insuflă nuanțele unui sens mai adânc.
- Nevoile unei societăți îi determină etica. În ghetourile negrilor americani, erou este doar cel care primește firimituri de la masa țării sale, dar care, prin ingeniozitate și curaj, e capabilă să-și asigure un ospăț demn de Lucullus. De aceea, omul de serviciu care locuiește într-o garsonieră, dar se afișează într-un Cadillac albastru-peruzea nu e luat în râs, ci admirat, iar servitoarea care-și cumpără pantofi de patruzeci de dolari, nu e criticată, ci apreciată.
