„Trebuie să muncesc.” „Trebuie să fiu puternic.” „Trebuie să am grijă de ceilalți.” „Trebuie să nu dezamăgesc pe nimeni.” Și, fără să ne dăm seama, ajungem să ne construim viața în jurul lui trebuie. Devenim oameni responsabili, oameni pe care ceilalți se pot baza, oameni care găsesc mereu puterea de a merge mai departe, chiar și atunci când sunt obosiți. Suntem acolo pentru toți. Ascultăm, ajutăm, încurajăm, rezolvăm. Ne ascundem lacrimile, ne amânăm dorințele și ne spunem că vom avea timp și pentru noi… când se vor liniști lucrurile, când vor fi toți bine, când nu va mai avea nimeni nevoie de noi. Dar dacă acel moment nu mai vine niciodată?
Uneori, cea mai profundă oboseală nu vine din ceea ce facem, ci din faptul că ne uităm pe noi înșine în timp ce încercăm să fim totul pentru ceilalți. Poți să fii puternic și să ai nevoie de sprijin. Poți să fii un om bun și să spui „nu”. Poți să iubești fără să te sacrifici până la epuizare. Și poți să ai grijă de ceilalți fără să te abandonezi pe tine. A avea grijă de propria persoană nu înseamnă egoism. Înseamnă să recunoști că și sufletul tău are nevoie de liniște, de bucurie, de timp și de iubire.
Dumnezeu nu ne-a dat viața doar pentru a ne îndeplini datoriile, ci și pentru a o trăi cu sens, cu recunoștință și cu bucurie. Nu suntem aici doar ca să rezistăm, ci și ca să simțim, să visăm, să iubim și să ne bucurăm de lucrurile mici care ne fac să ne simțim vii. Poate că astăzi nu trebuie să faci mai mult. Poate trebuie doar să te oprești puțin și să te întrebi, cu sinceritate: „Eu cum sunt? Ce îmi doresc? Ce mă face fericit? Când am făcut ultima dată ceva doar pentru sufletul meu?” Nu aștepta să ajungi la capătul puterilor pentru a-ți acorda atenție. Nu trebuie să meriți odihna prin epuizare și nici iubirea prin sacrificiu.
Nu te pierde pe tine încercând să fii totul pentru ceilalți. Și tu ești un om care are nevoie de grijă, de înțelegere și de iubire. Inclusiv din partea ta.
