În această dimineață, am fost în piața din Stulpicani, alături de colegi din PSD și de candidatul nostru pentru funcția de primar al comunei, George Gemănari, un inginer în vârstă de 39 de ani, hotărât să aducă schimbarea pe care această comunitate o așteaptă. Am avut ocazia să discutăm cu mare parte dintre comercianți, să … Continuă să citești Gheorghe Șoldan: „Am vorbit despre planurile noastre de dezvoltare atât pentru Stulpicani, cât și pentru întreg județul Suceava”
Categorie: Bucovina
Cojocariu Constantin – omul potrivit, la locul potrivit
În primul său mandat de primar, Cojocariu Constantin Octavian a demonstrat cetățenilor că este ambițios, gospodar și de cuvânt, având calitățile necesare unui edil care poate fi dat exemplu pentru multe comune din judeţ. Cojocariu Constantin Octavian Imediat după ocuparea fotoliului de primar, social-democratul a trecut la treabă, identificând cele mai potrivite soluţii pentru a … Continuă să citești Cojocariu Constantin – omul potrivit, la locul potrivit
Casian Balabasciuc: „Scriu pentru oamenii care mai pot aprecia normalul”
Scriu pentru oamenii care mai pot aprecia normalul, care mai știu să deosebească frumosul de prostul gust, care mai doresc să trăiască firesc, după legi și cutume ale bunului simț și care, în general, au aceleași trăiri, gânduri și aspirații pe care le am și eu. Oameni care definesc și împodobesc cu opiniile lor sănătoase … Continuă să citești Casian Balabasciuc: „Scriu pentru oamenii care mai pot aprecia normalul”
Psiholog Anichitei Biatrice Ioana: „Nu murim din cauza războiului din afara noastră, ci din pricina celui din interior”
Nu murim din pricina răului de care ne temem, ci de frica cu care ne alimentăm mintea otrăvită de "ce ar putea fi dacă…"Nu murim din cauza tuturor nenorocirilor despre care suntem cu grijă avertizați că urmează, ci din cauza nenorocirii de a nu ne asculta propriul suflet şi a îl otrăvi cu tot ce … Continuă să citești Psiholog Anichitei Biatrice Ioana: „Nu murim din cauza războiului din afara noastră, ci din pricina celui din interior”
Preotul Alexandru Lungu: Minune de Florii
La începutul acestui post mi-a scris o mămică disperată. Băiatul ei pe care îl crescuse cât de bine s-a putut, trecuse printr-o decepție în dragoste la finalul anului 1 de facultate și ușor ușor a alunecat în patima beției. Mai mult decât atât pe lângă pahar a deprins și patima jocurilor de noroc, iar asta … Continuă să citești Preotul Alexandru Lungu: Minune de Florii
Gheorghe Șoldan: „Suceava este județul cu cele mai multe localități fără rețea de apă potabilă”
Suceava este județul cu cele mai multe localități fără rețea de apă potabilă. Nu mai puțin de 56, reprezentând aproape jumătate din totalul localităților din județ. I s-a împlinit astfel un vis domnului Gheorghe Flutur. Suntem „capitală de regiune” la acest capitol, depășind Botoșani și Vaslui, și, din ce am văzut pe datele Ministerului Dezvoltării, … Continuă să citești Gheorghe Șoldan: „Suceava este județul cu cele mai multe localități fără rețea de apă potabilă”
Vasile Rîmbu dă asigurări că atunci când va fi primar va organiza eficient piețele din Suceava
Social-democratul Vasile Rîmbu dă asigurări că atunci când va fi primar va organiza eficient piețele din Suceava pentru a susține în mod special afacerile locale. •Candidatul PSD pentru Primăria Suceava, Vasile Rîmbu, a prezentat ce măsuri va lua pentru ca piețele și bazarul să devină factori de prosperitate. Candidatul PSD pentru Primăria Suceava, Vasile Rîmbu, … Continuă să citești Vasile Rîmbu dă asigurări că atunci când va fi primar va organiza eficient piețele din Suceava
Dan Șarpe: „Au trecut 34 de ani de la Mișcarea Anticomunistă din Piața Universității”
Au trecut 34 de ani de la Mișcarea Anticomunistă din Piața Universității. Trebuie să mă laud că am fost contemporan cu Istoria Postdecembristă a României. Am prins, am participat la cele mai frumoase momente ale Ei, am trăit ceva unic, ceva înălțător. Am văzut ce înseamnă puterea tinerilor, puterea libertății, dar mai ales unitatea poporului … Continuă să citești Dan Șarpe: „Au trecut 34 de ani de la Mișcarea Anticomunistă din Piața Universității”
Drumeţie la Hagigadar cu elevii Colegiului de Artă
În Săptămâna verde, elevii clasei a VII-a C de la Colegiul de Artă "Ciprian Porumbescu" -Suceava, au făcut o drumeţie tematică la celebra mănăstire Hagigadar din Suceava, supranumită şi Mănăstirea Dorinţelor, datorită legendei locale conform căreia, celor care se închină în acest locaş şi încercuiesc de 3 ori biserica mănăstirii în genunchi li se îndeplineşte … Continuă să citești Drumeţie la Hagigadar cu elevii Colegiului de Artă
Lilioara-Mariana Popescu: SECRETUL CIOCÂRLIEI (recenzie)
Țin în mână un roman emoționant despre începuturi și sfârșituri, despre mame și fiice, despre iubiri și prietenii, dragoste și pierderi, un roman în care necazurile împărtășite creează legături strânse și speranțe pentru vremuri mai bune.SECRETUL CIOCÂRLIEI este a doua carte pe care am ales să o citesc din repertoriul Fionei Valpey în decursul a … Continuă să citești Lilioara-Mariana Popescu: SECRETUL CIOCÂRLIEI (recenzie)
