România ar fi, chipurile, un stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil. Cel puțin așa zice Constituția țării la articolul 1, aliniatul 1. Ca stat suveran, ar trebui să ne guvernăm și să legiferăm de unii singuri, fără imixtiunea altor puteri în treburile noastre interne, respectând tratatele internaționale. Numai că a respecta nu este tot una cu a cere voie. Ori din ce vedem de ani de zile, a ajuns o obișnuință să ne cerem voie ba de la U.E, ba de la N.A.T.O, ba de la Comisia de la Veneția, ba de la diverse ambasade ca să rezolvăm problemele țării. Negociem absolut totul și de cele mai multe ori n-o facem deloc în folosul nostru. Asta nu-i nimic altceva decât o lipsă de demnitate națională specifică statelor care nu au niciun cuvânt de spus in istoria lumii. Și ca să vedeți că eram un popor demn, las mai jos niște imagini care arată cum negocia Vlad Țepes la 1460 cu Mahomed al II-lea, țara Românească fiind mult mai mică ca România de azi și Turcia fiind la momentul respectiv o putere mai mare decât oricare alta în momentul actual.
Imaginile sunt din cartea dlui M.Mitilineu „Colectiune de tratatele si conventiunile României cu Puterile straine”, publicată la Bucuresti, in 1874 si au fost preluate de blogul lui Adrian Nastase.
Jurnal de Bucovina 