Sadova – sau farmecul discret al Bucovinei

Sadova este o comună cu bucovineni autentici, în sufletul cărora mireasma pădurii se împletește cu iubirea de libertate și de dreptate. Gospodăroși, făloși și destoinici, sadovenii sunt de ani de zile un exemplu pentru locuitorii frumoasei Bucovine. La ei acasă, sub poalele Obcinei Feredeului, locuitorii comunei Sadova și-au durat gospodării trainice, obiceiuri semețe și tradiții fără asemănare. Cu respect față de Dumnezeu și fără frică de oameni, sătenii din Sadova demonstrează de secole că veșnicia s-a născut la sat.

Teritoriul comunei Sadova se întinde de-a lungul pârâului cu acelaşi nume al cărui curs este orientat pe direcţia nord-vest-sud-est pe o lungime de 11 km, încadrat la nord-est de Obcina Feredeului, pe o porţiune cuprinsă între vârful Pietriş şi vârful Curmătura Boului, unde face hotar cu comuna Vatra Moldoviţei. În partea de sud şi vest limita se suprapune râului Moldova, trece peste Muncel, urmând creasta complexului muntos Lucina-Muncel până la vârful Măcieş, pe o lungime de 10 km, învecinându-se cu comunele Pojorâta şi Fundu Moldovei, iar la nord limita este situată pe culmile joase Ardeloaia şi Runculeţ, care separă sectorul sudic de sectorul central al culoarului depresionar şi face hotar cu comuna Breaza. Gura văii Sadova se lărgeşte spre sud-est până la Pârâul Morii, care o desparte de oraşul Câmpulung Moldovenesc.

Denumirea comunei

În privinţa numelui localităţii Sadova se presupune că vine de la cuvântul slavon „Sad-va”, care înseamnă „două pomete”. Şi, într-adevăr, satul Sadova se pare că a luat fiinţă de la primele aşezări construite vara şi toamna, pentru paza fructelor ce le dădeau prunii crescuţi, în mod natural, la revărsatul pârâului Sadova, în cătunul cunoscut astăzi sub numele „Prundul Lătişenilor” şi „Coasta Botnari”. Aceste locuinţe, la început provizorii, au fost prefăcute cu timpul, în case definitive şi vechea circumscripţie parohială a înregistrat aici gospodăria nr. 1 din Sadova.

Istoria așezării

Istoria Sadovei este cu mult mai veche decât se credea până nu demult. Dacă la 1770 satul număra aproape 100 de familii, atunci neîndoielnic că începuturile pot fi coborât cu cel puţin 165-215 de ani mai în urmă. Este aceasta răgazul minim necesar în care comunitatea strămoşilor noştri nu numai că s-a dezvoltat economic şi demografic, dar şi-a construit şi instituţiile necesare unei vieţi normale: biserica, şcoala, cele ce asigură ordinea, cele administrative. Aşadar istoria documentară a acestui sat începe, cel puţin din secolul al XVII-lea, când viaţa sadovenilor începe să se manifeste organizat. De fapt, cel mai vechi aşezământ din Sadova a fost biserica, loc de rugăciune şi de înălţare sufletească.

O primă urmă de biserică a fost, ca şi în alte zone ale ţării o sihăstrie, sus pe muntele Muncel, în care deja pe la începutul veacului al XVII-lea trăiau câţiva monahi. Când şi de cine a fost întemeiată această sihăstrie, astăzi nu se ştie încă, iar între întâmplările satului nu se menţionează nimic, în acest sens. Se presupune că aceşti sihaștri s-au retras de la Mănăstirea Vatra Moldoviţei, unde aveau metania. Sperăm ca cercetări ulterioare să dezvăluie noi date cu privire la prima atestare documentară a satului Sadova.

Legendele Sadovei

Legendele sadovenilor povestesc că la îngemănarea celor două ape, Sadova şi Moldova, într-o poiană, loc denumit astăzi „La cruce”, aveau loc şi schimburi de bunuri între locuitorii din partea de jos a Ţării Moldovei, care veneau cu carele pline cu cereale şi produsele localnicilor (brânză, alte produse lactate, peşte). Într-o astfel de împrejurare a poposit aici, în poiană, „La cruce” un „fratello”, de la poalele munţilor Apenini, pe nume Pizzelli, un fel de Ovidiu medieval pe meleagurile Moldovei de Nord. Nu se ştie ce treburi l-au adus prin aceste locuri, dar, vrăjit de frumuseţea acestor plaiuri şi mai ales de a unei fete sadovence s-a căsătorit şi a rămas pentru totdeauna aici, punând bazele uneia din cele mai numeroase familii, al cărui nume a fost cu timpul puţin modificat.

Al doilea loc de legendă era pe pârâul, mai târziu numit al Zbrancanilor care şi astăzi constituie cale de acces spre punctul turistic „Trei Movile”, care a atras câţiva lucrători de la Mănăstirea Vatra Moldoviţei, rânduind o nouă aşezare, cu numele Sadova.

Şi de această dată legenda ne povesteşte că o familie de ţărani fugari de pe pământurile mănăstirii de peste Obcină, nemulţumiţi de nedreptăţile ce li se făceau, şi-au găsit adăpost în această zonă frumoasă, liniştită şi ferită de pericole. Între aceştia se afla şi bătrânul meseriaş al mănăstirii Jibranca, cu o familie numeroasă, cel ce va întemeia, de asemeni, una din cele mai numeroase familii ale sadovenilor – familia Zbranca. Iată cum glăsuieşte legenda, despre această familie, poveste culeasă şi îngrijită de învăţătorul Constantin Hafiuc: „Într-o zi, veniră niște voinici de la poalele muntelui Păuşa. Au dat bineţe şi au căutat adăpostire în căsuţele mici şi întunecoase în care razele asfinţitului abia pătrundeau prin ferestrele nu mai mari decât palma, căptuşite cu băşică de bou. Şi atunci când, după o vreme, haiducii au părăsit mica aşezare omenească, numărul lor se împuţinase cu unul. Căzuse, pe semne, voinicul lovit în inimă de săgeţile pline de foc ale ochilor uneia dintre odraslele bătrânului fierar. Şi măcar că datina acelor vremuri cerea ca femeia să poarte numele bărbatului, s-a hotărât, spune povestea, ca tânăra familie să se numească Jibranca, după numele fetei, pentru înşelarea poterilor stăpânirii. Vremea a trecut, pomul a dat roadă bogată şi curând pădurile au prins să răsune de hăulitul și cântecele micilor Jibranca, numiţi mai târziu Zbranca, pentru o mai uşoară rostire a limbii. Cele două aşezări omeneşti cea de la Cruce ca şi cea din fundul pârâului Zbrăncanilor s-au întâlnit, formând o singură aşezare.”

Obiective turistice

Lacul Iezer este un lac alpin de alunecare, situat în masivul muntos Obcina Feredeului. În mijlocul unei păduri seculare, pe o întindere de cca 2 hectare, se aşterne suprafaţa lacului sau iezerului. Oamenii îi mai spun Ochiul Iadului sau Ochiul de apă. Este greu de străbătut de către turişti din cauza nămolurilor, vegetaţiei bogate şi diverse, rădăcinilor şi trunchiurilor. În oglinda apei se reflectă siluetele zvelte ale copacilor care străjuiesc de veacuri acest lac. Razele soarelui brăzdează întinderea conferindu-i o notă de mister, dar şi un farmec deosebit. Localnicii şi-au povestit din generaţie în generaţie întâmplări ciudate privitoare la originea Iezerului. Se spune că în urmă cu 150 de ani o femeie şi două fetiţă păzeau vitele pe locul unde astăzi dăinuieşte Iezerul. Dintr-odată s-a dezlănţuit o furtună, o ploaie torenţială, în urma căreia pajiştea s-a scufundat şi a dispărut totul în câteva clipe.

Un alt ochi de apă situat mai sus de Iezer este aşa numitul Bolătău. Acesta este înconjurat de păduri dese de molizi, fiind greu de observat de la distanţă. Suprafaţa lui este de cca. 0,5 ha, iar adâncimea nu i se cunoaşte încă. Este protejat de munţi, iar în jurul lui este o linişte deplină.

Pe teritoriul comunei Sadova se află cei mai bătrâni ulmi din ţară care au fost identificaţi în grădina familiei Vasile Gavrilescu. Din cei trei ulmi, doi sunt pe cale de uscare, având scorburi destul de mari. Cel mai viguros are o circumferinţă de 5,6 metri. Potrivit aprecierii unor specialişti, se pare că este cel mai bătrân ulm din ţară datând din secolul al XIV-lea, deci de peste 500 de ani. În scorburile ulmilor, pe timpul ultimului război, au fost depozitate documente de arhivă ale Cercului Militar Câmpulung Moldovenesc, un număr de 25 de arme, covoare şi alte lucruri de valoare. Ei au devenit monumente ale naturii şi se impune a fi ocrotiţi.

Casa memorială „Dragoş Vicol”

Casa Memorială este adăpostită într-o cameră din imobilul pe care Dragoş Vicol l-a avut ca proprietate şi în care astăzi locuieşte, episodic, soţia sa. Practic amenajarea muzeală priveşte biroul de lucru al scriitorului, cu mobilierul de epocă, fotografii şi lucruri personale ale poetului, precum şi o mică bibliotecă.

Dragoş Vicol s-a născut în anul 1920 în Cacica, una din cele mai frumoase depresiuni bucovinene. A copilărit la Iacobeni, Dorna Candrenilor şi Volovăţ, în perimetrul mai mult muntos al Bucovinei. Liceul l-a făcut la Rădăuţi, unde a înmugurit şi talentul său literar, şi unde, sprijinit de Aristarch Cucu, a făcut să apară revista şcolară „Muguri” şi tot aici a debutat cu volumul de poezii, intitulat tot „Muguri”. A studiat ştiinţe juridice, a făcut şcoala de ofiţeri, a participat la al Doilea Război Mondial şi a lucrat o perioadă în cadrul armatei. A publicat 44 de cărţi, dintre care una de traduceri și 13 volume de poezie, în care adună tot farmecul Bucovinei.

(articolul a aparut initial in saptamanalul SuceavaLive)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s