Unde mama dracului ne grăbim atâta?!?

Sfârșitul lumii nu mai vine. Îl tot aștept de prin 2000. Țin minte că în noaptea dintre 1999 și 2000 am scurtat sesiunea de mers cu uratul ca să ajung acasă înainte de miezul nopții. „În cazul în care vine sfârșitul lumii, să fiu cu ai mei!” – mi-am zis. N-a venit!

Am ciocnit un pahar de țuică fiartă cu bunicul și bunica, iar apoi am ieșit de nu știu câte ori afară să verific dacă vine de undeva sau nu. Nu știu de ce, dar mă așteptam să vină din deal la școală. Mi se părea că orice sfârșit vine mai ușor de sus în jos, decât din jos în sus. După ce m-am tot plimbat de 5 sau 6 ori pe ușă ca să mă lămuresc asupra chestiunii, m-a liniștit bunicul. „Potolește-te că nu vine azi, dar intră frigu-n casă”…și m-am potolit. Am mai mâncat 3 sarmale, o bucată de cârnaț din topitură, am mai dat totuși perdeaua de geam puțin la o parte ca să fiu sigur că nu ajunsese sfârșitul taman în curtea noastră cât timp n-am mai ieșit afară și m-am pus la somn. Dimineața trebuia să mă trezesc devreme ca să merg cu semănatul. Dacă tot n-a venit sfârșitul lumii peste noapte, măcar să mai fac un ban. Am făcut, dar puțini.

Pe 12.12.2012 la ora 12 iarăși așteptam sfârșitul lumii. De data asta eram în cancelarie și întârziam voit la ora de la a X-a G, sperând în sinea mea că poate nu mai trebuie să mă duc. Prea era gălăgioasă clasa aia iar eu voiam să mă relaxez. Un sfârșit al lumii chiar era binevenit. Nu aveam nicio datorie, mă împăcam bine cu toată lumea, era din punctul meu de vedere, cel mai potrivit moment ca să mă bucur de Apocalipsă. Nici atunci n-a venit! M-am dus la oră cu regretul că Mayașii n-au fost chiar atât de meseriași, pentru că ei prevestiseră acea dată ca fiind ultima a omenirii. Au dat chix. Mai țin minte că ora respectivă am pus peste 10 note de 3 și așa mi-am câștigat liniștea până la sfârșitul anului școlar, când le-am transformat pe toate în 8 ca să fiu liniștit și restul vieții. N-aveam nimic cu bieții mei elevi și eram conștient că nu le va folosi la nimic disciplina pe care o predam la momentul respectiv. Că nu eram pe specialitate. Era completare de catedră.

Anii au trecut și acum aștept din nou sfârșitul lumii. Nu am văzut nicio profeție pentru anii următori, dar mă gândesc că numai așa reușesc și eu să mă odihnesc. Ba mai mult, cred că numai așa ne vom odihni cu toții. Lumea asta pe care o cunoaștem a ajuns să ne obosească pe toți. E nevoie de un sfârșit, doar pentru a avea parte de un nou început, fie el chiar în altă dimensiune, dar un început în care să fie interzis prin lege să ne grăbim. La urma urmei, unde mama dracului ne grăbim atâta?!?

(de Dragos Hutuleac)