… de bucurie să-i clipească ochii, nu de poftă!

În afară de ochi, nimic nu mai amintește că a fost tânără. Tot ei îți arată că a fost și frumoasă, și inteligentă. Numai că nu prea a fost înțeleaptă. Pentru că a fi înțelept nu-i tot una cu a fi inteligent. Dar de asta și-a dat seama târziu, după ce a trecut frumusețea. Tot după ce i-a trecut frumusețea, i-au trecut și poftele, că nu știe ea cum se face dar cât timp ești frumoasă cam poftești la toate. Mai cu seamă la acelea care nu-ți sunt îngăduite. Dar atunci nu-ți pasă. Ești frumoasă, ești deșteaptă, crezi că nimic nu ți se va întâmpla. Și obții absolut tot ce îți dorești. Mai ales de la bărbați. Că ăștia oricât ar fi de deștepți, prostesc cu totul în preajma unei femei frumoase.  Dar uite că după ceva vreme, nimic nu a mai mers cum trebuie, cum era obișnuită. Din urmă au venit altele mai tinere, mai frumoase ca ea. Sau poate au ajuns-o pur și simplu blestemele celor cu care, sau pe care i-a încurcat în viață. Nici ea nu știe exact ce s-a întâmplat, dar cu trecerea timpului și-a perdut puterea de convingere. Nimeni n-o mai asculta. Nici măcar fiică-sa. Bine, nici nu a petrecut așa mult timp cu ea, că o încurca în afaceri, dar era totuși mama ei.

I-a luat multă vreme să înțeleagă că drumul pe care a pornit, nu are finalitatea la care spera. Dar a înțeles. Acum nu mai poftește la nimic. Vrea doar liniște și să-i recâștige pe cei care i-au demonstrat de-a lungul timpului că într-adevăr țin la ea. I-a cam alungat. Nu cu vorba, ci mai mult cu fapta. I-a tot evitat până când au cam dispărut din viața ei. Dar e greu. Mai greu decât credea. Pentru că încrederea oamenilor nu e ca o rochie nouă să o poți cumpăra când vrei. Nici nu are preț.

Acum s-ar bucura să aibă alături și un bărbat care s-o iubească. Unul singur i-ar fi de ajuns. Unul alături de care să mai petreacă câțiva ani de liniște și pace. Câți or mai fi până la marea trecere. Unul căruia să-i clipească ochii de bucurie de fiecare dată când o vede. De bucurie să-i clipească ochii, nu de poftă. Unul de care să-i fie dor și dacă pleacă până la magazin. Să-l aștepte cu ceva cald când se întoarce acasă și seara să se țină în brațe și să povestească.

Ar mai vrea să se împace cu fiica ei și să iasă împreună măcar o dată pe săptămână. Să-i spune ce mai face, dacă-i fericită, dacă-i tristă, care îi sunt planurile. Să o susțină. Să-i permită să stea cu nepoțică….Și-o să reușească toate astea. Nu știe cât timp îi va lua, dar nu se va lăsa până nu va reuși.

de Dragos Huțuleac