Cnet.com: Oamenii de știință au descoperit planete „superlocuibile”, chiar mai bune decât Pământul

Geobiologul Dirk Schulze-Makuch de la Washington State University (WSU) a coordonat un studiu publicat luna trecută în revista Astrobiology. Lucrarea identifică două duzini de exoplanete (planete din afara Sistemului Solar) care pot fi lumi „superlocuibile”, mai favorabile vieții decât a noastră.


Când intitulezi o lucrare de cercetare „În căutarea unei planete mai bune decât Pământul” nu trebuie să te joci cu cuvintele. Terra, singurul loc din Univers despre care suntem siguri că găzduiește viață, impune un standard foarte ridicat pentru alte planete.


Cercetătorii au elaborat un set de criterii pentru ca o planetă să fie calificată drept „superlocuibilă”. Lista include o vârstă între 5 și 8 miliarde de ani (Pământul are o vârstă de 4,5 miliarde) și o poziție în zona locuibilă a unei stele, unde poate exista apă lichidă. Au căutat de asemenea și stele mai vechi, care sunt mai reci decât Soarele.


În loc să se concentreze pe clone ale Pământului, cercetătorii au căutat planete mai masive decât a noastră. „Este de așteptat ca una care are masa de 1,5 ori mai mare decât Pământul să rețină căldura interioară de la descompunerea radioactivă și să aibă și o gravitație mai mare, care să rețină atmosfera o perioadă mai mare de timp” a comunicat luni WSU.
Există multe necunoscute când este vorba despre paradisuri potențiale. „Locuibile nu înseamnă că aceste planete ar găzdui viață cu certitudine, ci condiții care ar face-o posibilă”, apreciază WSU. O problemă și mai mare este că toate candidatele sunt toate la distanțe de peste 100 de ani-lumină, prea departe pentru a putea fi atinse vreodată.


Cele mai folositoare sunr criteriile pentru planete care pot să nu arate exact ca Pământul, dar pot fi locuri chiar mai grozave pentru viață. Aceasta ar ajuta la direcționarea resurselor pentru următoarele generații de telescoape, cum este îndelung întârziatul James Webb al lui NASA.
„Trebuie să focalizăm anumite planete care oferă cele mai bune condiții pentru viață complexă”, apreciază Schulze-Makuch. „Totuși, să fim prudenți și să nu încremenim căutând un al doilea Pământ, deoarece pot exista planete mai favorabile vieții decât a noastră”. 

(Sursa: CNet.com)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s