Cum începe o zi bună la țară

Mi-am început ziua cu un răsărit superb, care merita fotografiat dar fiindu-mi lene, am stat numai si m-am bucurat de el….ca pe timpuri. Cerul avea ceva din strălucirea ochilor fetișcanelor de liceu îndrăgostite. Că numai alea au o privire care te face să te pierzi în ea, uitând de timp, probleme, vârstă, dureri, chiar și de datoriile de la bancă.

Am făcut focul în soba cu plită și cât timp îmi verificam agenda cu activitățile de peste zi, cafeaua a prins a fierbe molcom umplând casa de un miros extrem de primitor. Că așa-i mirosul de cafea: primitor. Oriunde ai fi, te face să te simți ca acasă. Miruna dormea în cealaltă cameră și eu mi-am pus o ceașcă mare, cu vârf din licoarea aceea neagră, magică, fără de care am ajuns să nu mă mai bucur de viață. Mi-am tras scaunul lângă fereastra dinspre grădină. Picioarele le-am întins pe birou și am oftat de plăcere. Mă simțeam binecuvântat.

În grădină, pe poșorul din apropierea casei (l-am lăsat acolo cu speranța că  îl voi putea folosi ca îngrășământ la primăvară…nicio șansă!), o vulpe făcea și ea ochi. Probabil fânul îi ținuse de cald peste noapte. Oricum, în grădină noastră am văzut și căprioare, cerbi, veverițe și asta sigur nu era prima vulpe văzută. Dar a fost prima pe care o vedeam așa de aproape. Am ciocănit în geam. A ciulit urechile și m-a fixat cu privirea. „Uite-un prost!” și-a zis. Cel puțin așa mi-a dat de înțeles prin atitudinea adoptată. S-a ridicat pe picioarele din față și a privit în zare ca o regină. În fond, de câțiva ani, grădinile din jur sunt regatul domniei sale iar noi, oamenii, niște intruși sau niște ciudățenii care apar la fel de des în viața ei de sălbăticiune, ca în viața noastră extratereștrii. Înainte să plece s-a întins exact așa cum se întindea nevastă-mea în primii ani de relație ca să mă facă să jur pe icoane că voi fi numai al ei. Am zâmbit, cu gândul la nevastă-mea și m-am îndreptat spre computer.

Așa începe o zi bună la țară…     

de Dragoș Huțuleac