Ilaria Pușcă: „Nu e loc mai frumos pe fața pământului, decât acela unde ți-ai petrecut copilăria și unde-și dorm somnul de veci, părinții și bunicii tăi.”

Doar pentru cei care au răbdare să citească. Pentru restul, primiți cu drag, fotografiile.

Nu e Elveția, nu e nicio stațiune montană de renume. E Dealul Bodnărescu, din Vatra Moldoviței, cu vederea spre sat și spre cât poate cuprinde ochiul.

A fost o zi frumoasă de iarnă, ce a adus parcă, un pic, cu iernile de altădată. Zăpadă, din belșug…

Am urcat pe Pârâul Lupoii. Nicio urmă pe zăpada proaspăt cernută. Pădurea încremenită, într-un somn hibernal, de o splendoare dumnezeiască. M-am abătut spre stânga și am urcat dealul, destul de ușor și cu multe opreliști, pentru a mă bucura de panorama înveșmantatâ în ie albă și frumoasă. Echipată necorespunzător, cu zăpadă în bocanci, cu un ozon atât de tare în plămâni, mi-am chinuit pașii să ajungă prin locurile pe unde acum aproape 40 de ani în urmă, visam că mă voi duce cu sania. Bineînțeles că acest vis nu s-a împlinit niciodată.

Releul, punct de atins, atât de râvnit de orice copil din sat, bine ancorat de multe zeci de ani, în bătaia viforelor, străjuiește înălțimile. Nu mi-am pus niciodată întrebarea, care o fi rolul său exact, pentru utilitatea satului.Tranșeele, vechile tranșee încremenite, m-au dus cu gândul la câți săracii, or fi pierit, pentru țară. Pentru ca nouă, cei de azi, să ne fie un pic mai bine, decât le-a fost lor.

Mi-a apărut în minte, Monumentul de lângă școală, cu steagurile în vânt, lumânarea aprinsă pe colac, coroana și noi roată, mici și mari, cu piepturile nutrind a dragoste de țară!Și, ca element de noutate, în decorul pajiștii alpine, presărate de jnepeni singuratici, indicatorul Via Transilvanica, pentru cel mai lung traseu de parcurs pe jos, din România, așezat parcă să-i țină de urât bătrânului releu.

Liniștea a fost spartă de glasurile vesele ale unor copii, ce erau în probe, cu schiurile și sania.N-am fost în viața mea în Elveția, dar nu cred că e mai frumoasă decât frumusețea reliefului din satul meu.

Poate că exagerez, dar de fiecare dată, ii învăț pe copii, generații de-a rândul, că nu e loc mai frumos pe fața pământului, decât acela unde ți-ai petrecut copilăria și unde-și dorm somnul de veci, părinții și bunicii tăi. Așa că, avem și noi Obcinile noastre, adevărate opere de artă, sculptate sub slava cerului, și nu le dăm pentru nimic în lume! Și m-am prea luat cu patriotismul local…

Și a venit vremea coborâtului!Și ce trânte… Și ce icnituri, că am uitat pe loc de panorame și eroi și ViaTransilvanica! Și Doamne, și la propriu și la figurat, greu îi de coborât! Și de-a coasta și mai de-a dreptul, a rânduit Dumnezeu să mă vad iar în Pârâul Lupoii, să le fac câte o poză caselor Florentinei și Eleonorei, care-s departe, în alte țări, că poate le-oi mângâia sufletul o țâră!Și-am ajuns acasă, plină de frumusețe geografică, turistică și patriotism, cu bocancii plini de omăt, o țâră stâlcitâ pe la una dintre părți, dar nu spun nimic, n-am nicio șansă de vreo oarecare crezare!

Să trăiești, Nicolae Ovidiu, pentru companie!Am scris totul la persoana I, că n-am cerut permisiunea tovarășului meu de călătorie, să scriu și despre el. Și uite – așa am simțit eu să vă povestesc cât e de minunat să mergi pe Dealul Bodnărescu! Am temă de documentare, de ce s-o fi chemând așa. Altă duminică, alte locuri.Numai să ne revenim!Un februarie frumos!

Autor: Ilaria Pușcă

(fotografiile sunt preluate de pe pagina de facebook a autoarei)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s