Andreea Huțuleac: „ Sper ca împreună să transformăm acest eveniment anual într-o tradiție a orașului nostru”

Pe 24 Februarie sucevenii au arătat că știu a iubi. Pentru că a iubi nu înseamnă doar a dărui trandafiri, declarații de dragoste sau ursuleți. Inseamnă mai mult, iar cei care au participat la campania de donare de sânge organizată de Andreea Huțuleac au demonstrat că știu asta oferind atât timpul cât și sângele lor, altor persoane aflate în nevoie. În fond, faptele sunt cele mai frumoase declarații de dragoste.

„Evenimentul a fost o reușită și mă bucur că de la an la an, tot mai mulți suceveni răspund pozitiv apelului meu pentru a dona sânge. E important să ne ajutăm semenii, chiar dacă nu-i cunoaștem, pentru că niciodată nu se știe când, la rândul nostru, și noi vom avea nevoie de ajutor. Și deseori ajutorul vine de la cine nu te aștepți.

Le multumesc pe această cale celor care m-au sprijinit în demersul meu. Voi începe cu mulțumirile adresate colegilor  din Fundația Umanitară Nord 2001/ Sânge pentru România, apoi celor de la Carpatis, lui Mihai Chira, celor de la Jasmine Image Suceava și nu în ultimul rând celor prezenți precum și celor care au făcut cunoscut apelul meu pentru donare de sânge pe rețelele de socializare sau alte mijloace de comunicare. Sprijinul vostru, al tuturor, mă onorează și mă bucură. Sper ca împreună să transformăm acest eveniment anual într-o tradiție a orașului nostru, ca să demonstrăm că omenia încă nu a dispărut.”- a declarat Andreea Huțuleac.

Andreea Huțuleac

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s