Luminița Aldea: „Regret că nu am aflat în viața asta ce înseamnă să fii neprețuită pentru cineva”

Dă-mi sufletul înapoi, viață!

Dă-mi înapoi sufletul, ce avea alți ochi de privit lumea și vedea în ea doar bunătate și puritate. Dă-mi sufletul a cărui ochi priveau fără teamă și bănuială. De ce mi-ai scos în cale, viață, oameni și lecții ce au ucis în mine inocența de a privi și a găsi inocență!? Bucuria de a găsi în jur doar bucurie!?

Undeva, în adânc, sunt tot eu, dar mi-am îmbrăcat sufletul într-o platoșă ca să nu mai poată fi rănit. Dezbracă-mă, viață, de această platoșă! Ce îmi doresc și de ce mi-e teamă!? Probabil că gândești că mi-e teamă de durere și de suferință, viață, dar te înșeli. Am o teamă mult mai mare…

Să nu rănesc, să nu provoc suferință, să nu existe cineva pe pământ, care să aibă lacrimi pe obraz din cauza mea, să nu fi făcut pe nimeni să își îmbrace sufletul într-o platoșă.

Ce nu am avut și ce regret, mă întrebi, viață!? Nu am avut avere în sensul pământean al cuvântului, dar asta nu regret deloc. Sunt genul de femeie ce găsește bogăția și în cea mai mare sărăcie. Când îngenunchez pe pământ și iau în palme un mugure de magnolie în care doarme toată înflorirea lumii mă simt regină.

Regret că nu am aflat în viața asta ce înseamnă să fii neprețuită pentru cineva. Nu știu cum este să te țină cineva în brațe și să îți șoptească în ureche: Universul meu, liniștea mea de după neliniști…

Dacă ar fi să te mai trăiesc încă o dată îți spun sigur nu, viață, chiar dacă te superi. A fost destul o singură dată. Ceva în dar!? Inspirație, inspirație, inspirație, dragă viață! Bine, inspirație să fie!

Și totuși ce te face fericită!? Să știu că băieții sunt bine și să scriu…

Dacă ar fi să mulțumești cuiva, cine ar fi!?Știu că o să râzi, știu că nu o să mă crezi, dar ție ți-aș mulțumi, viață, pentru toate lecțiile, pentru toate durerile, pentru toate lacrimile…

Femeia ce stă azi de vorbă cu tine e născută din tot ce i-ai dat. Mi-ai furat multe, dar și eu ți-am furat. Nu te trăiesc cum te-am visat, dar din ceea ce trăiesc fac vis!

Pot să îți spun ceva, femeie, de ziua ta?

Spune, viață, spune, că oricum nu taci!

Ia-ți rănile și umblă, femeie!

Ridică-te din rănica dintr-un mormânt.

Poartă veșmânt de lacrimăși bea de sete dor. Urăște-mă!

Eu te iubesc că ai învățat puterea de după răni,liniștea de după furtuni,că și după cea mai cumplită ranăai învățat deplina vindecare.

Dezbracă-te de platoșă!

Ia-ți ochii inocenței înapoi!

Nu plânge că nu ai fost iubită!

Bucură-te că ai iubit!

Îmi spui mie viață!?

Tu, femeie, ești viața!

Autor: Luminița Aldea

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s