Rețeta tradițională a borșului de casă

PASUL 1: Așadar, aveți nevoie mai întâi de „plamadeala” sau „uști” obținută din aproximativ 200 g mălai, 200 g tărâțe, drojdie de bere de mărimea unei măsline mai mari și de apă călduță.Inițial, drojdia va fi emulsionata (dizolvată) separat în puțină apă călduță, după care va fi pusă peste amestecul de mălai și tărâțe într-un vas (borcan) de aproximativ 8 litri. Peste acest amestec se adaugă ulterior încă 0,5 litri apă călduță, se amestecă bine cu o lingură de lemn, după care vasul respectiv se păstrează acoperit într-o încăpere încălzită pentru a favoriza procesul de fermentație. Toată compoziția amintită o amesteci bine cam de două ori pe zi și cam în două, trei zile ar trebui să capete un iz ușor acrișor. Tot ceea ce v-am descris până aici a fost despre plamadeală.

PASUL 2: Odată obținută această plamadeala, peste ea, se vor mai adăuga în vas încă 200 g mălai, 150 g tărâțe și aproximativ 2 litri apă fiartă (dată în clocot puțin). Totul se va amesteca bine cu aceeași lingură de lemn. Pentru o aromă delicată se pot adăuga câteva crenguțe cu frunze de vișin sau leuștean proaspăt, după gustul fiecăruia. Vasul se acoperă, se păstrează la căldură și se amestecă la aproximativ 8 ore.

PASUL 3: A doua zi (trebuie sa treacă în jur de 24 de ore) se va alege borșul proaspăt, ușor tulbure, deasupra planadelii, și se va depozita în sticle curate (sau pet-uri curate) pe care trebuie să le păstrați la frigider.PASUL 4:Pentru a reumple borșul (când mai aveți nevoie) este necesar să păstrați o parte din plamadeala într-un vas mai mic (un borcan de 800 g de exemplu) pe care-l țineți la frigider.Când mai aveți nevoie puneți această plamadeala în același vas mare (8 l) și reumpleti borșul, repetând Pasul 2, 3 și uite așa se va „naște” o tradiție în familia dumneavoastră, aceea de a vă prepara singuri borș proaspăt de casă.

Autor: Ene Nusa

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s