Dragoș Huțuleac: „Răul poate fi o binecuvântare, cu condiția să-l învingem cu ajutorul iertării”

Cel mai adesea, răul intră în viața noastră pe ușă. Fie că vorbim despre ușa casei sau ușa sufletului, răul caută întotdeauna să-și facă loc pe intrarea principală.

Nu bate la ferestre, pentru că nu este umil ca faptele bune, ci este viclean precum Ulise. E un fel de Cal Troian care îmbracă miliarde de forme și pe care îl acceptăm în viața noastră, la început, ca pe o bucurie sau o răsplată. După ce am făcut trebușoara asta, devine tot mai clar că am mușcat-o în stil barbar, mai ceva ca hrăpăreața știucă nada pescarului. Deseori, după ce devenim conștienți de aspectul acesta, ne retragem într-un colțișor și plângem; plângem cum n-am făcut-o niciodată, ca și cum noi am fi Dumnezeu iar lacrimile noastre, potopul lui Noe. Am vrea să înecăm în lacrimi toată durerea noastră, să curățăm prin lacrimile noastre toate răutățile lumii. Treaba e că plângem în zadar. Îndepărtarea răului nu este posibilă decât prin iertare. Ori acest lucru este extrem de greu de făcut. Mai cu seamă că destul de des presupune întâi să ne iertăm pe noi înșine apoi pe restul lumii.

Iertarea este grea pentru că presupune asumarea vinei. Anume vina de a fi acceptat în viața noastră răul. După care presupune lupta cu ura provenită din acțiunile răului asupra noastră odată ce l-am acceptat în propria viață. Ori ura este un sentiment care fierbe în sânge ca lava. Nu o poți stinge cu o cană cu apă. Nici șuvoiul de lacrimi nu-i ostoiește puterea. Numai acceptarea faptului că nu ai cum schimba trecutul îi poate sta stavilă. Odată ce ai acceptat acest lucru, te poți concentra în schimb suficient cât să schimbi prezentul. Iar prezentul omului conștient de ceea ce i se întâmplă este ca o bucată de plastilină. Poate fi modelat după cum alege omul să fie. Condiția este ca alegerea făcută să fie corectă. Dar o persoană trecută prin furcile caudine ale răului cunoaște de obicei care este calea cea dreaptă.

În cele din urmă, răul încetează să aibă putere asupra noastră odată ce am izbutit să-l iertăm. Din acel moment se macină pe sine în propria ură, în propria minciună, până la distrugere. Noi nu mai trebuie să facem nimic împotriva sa. Datoria noastră, din acel moment, este doar să ne bucurăm de viață. Să ne bucurăm de frumusețea ei. Pentru că viața, în absența răului, este dumnezeiește de frumoasă. Lecția răului ne dă înțelepciunea de a ne bucura și de a iubi ceea ce trebuie, nu ceea ce vrem. Așa că, răul poate fi o binecuvântare, cu condiția să-l învingem cu ajutorul iertării. Fără acest aliat, răul va continua să aibă putere asupra noastră, oricâte bătălii am da cu el prin alte căi. Iertarea se naște din iubire, iar iubirea este în stare de orice. Pentru ea, lupta cu răul este o nimica toată față de lupta pe care o dă ca să ne ia în stăpânire sufletele, ca să le vindece.

Autor: Dragoș Huțuleac

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s